Crește incidența cazurilor de Covid la Reșița și Caransebeș - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Potrivit ultimei raportări, incidența pe ultimele 14 zile a depășit 2 la mia de locuitori în cele două municipii: 2,6 la Reșița și  2,11 la Caransebeș, cifre incluse în ultima hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, de vineri, 24 septembrie!

Tot ieri, CJSU a constatat că incidența cazurilor de Covid a depășit 2 la mie și la Răcășdia (2,87) și la Constantin Daicoviciu (2,51).Asta înseamnă anumite măsuri de reducere a riscului impactului epidemiologic în cele patru localități, mai ales că în cele două municipii se desfășoară în acest sfârșit de săptămână două festivaluri la care este așteptată o afluență mare de oameni.

Revine astfel masca de protecție în spațiile publice aglomerate și în apropierea unităților de învățământ pentru următoarele 14 zile. Mai mult, la festivaluri pot participa cel mult 2500 de persoane, dar doar cele vaccinate pentru care au trecut mai mult de 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, cele care prezintă un test RT-PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore sau un test antigen rapid negativ nu mai vechi de 48 de ore sau persoanele care au avut deja Covid. Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de Covid se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale UE privind Covid, iar organizatorii au obligația de a scana codul QR de pe aceste certificate.

În Caraș-Severin, cea mai mare incidență este la Gârnic (10,95), Pojejena (9,1), Ticvaniu Mare (9,01), Fârliug (7,42) și Glimboca (5,8).

JCS-L.A.

Deciziile CJSU Caraș-Severin de ieri: AICI

2 Comentarii

  1. Cat nu sunt tancurile pe strazi e inca bine! Insa la Garnic ar putea fi parcate o Divizie ca si profilaxie.Va doresc o Duminica sanatoasa.

  2. stati linistiti …la bucuresti au stat 5 mii intr-o sala …cum au intrat asa au iesit :-))))))

Adaugă comentariu