Egal după un meci cu 6 goluri, obținut de Voința Lupac - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac a terminat la egalitate, scor 3-3, partida de sâmbătă, 25 septembrie, cu Viitorul Șimian! Pentru Lupac au înscris în această deplasare Jinga, Săndescu și Circa, ultimul în prelungirile partidei!

„S-au întâlnit în acest meci două echipe frumoase, care au încercat să joace un fotbal bun. Ne-au condus cei de la Șimian cu scorul de 1-0 la pauză, după care am avut o discuție cu băieții să nu lăsăm garda jos și că putem întoarce rezultatul. Drept dovadă, în patru minute am întors scorul, am condus 2-1, după care ni s-a accidentat un fotbalist important, fundașul Milorad Banac. Apoi am făcut două greșeli personale în defensivă, iar gazdele au trecut din nou în avantaj. Pe final am egalat și felicit băieții cu această ocazie că n-au renunțat. Am adus încă un punct prețios din deplasare. Ne așteptă un joc greu cu Petroșani, trebuie să ne pregătim mai mult și vrem toate cele trei puncte. Pentru o echipă nou promovată, cu un lot destul de bun, se pare că facem față Ligii 3. Încercăm să creștem de la meci la meci și vrem să nu facem de râs acest județ. Vrem să facem o figură frumoasă în această serie”, a declarat după joc antrenorul Boșco Vișatovici.

Voința Lupac: Căpățână, Cega, Banac, Circa, Vichente, Lucica, Săndescu, Danci, Vădrariu, Jinga și Avramovici.

Cărășenii vor juca sâmbătă, 2 octombrie, de la ora 15:00, acasă, cu CSM Jiul Petroșani.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu