CARANSEBEȘ – 30 de elevi de la prestigioasa unitate de învățământ vor fi incluși într-un proiect cofinanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene. Proiectul, coordonat de prof. Ana Borcean, urmărește să ofere elevilor experiențe de învățare și practică profesională într-un cadru european!
Colegiul Național „Traian Doda“ din Caransebeș derulează, din această vară, un nou proiect cofinanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, destinat dezvoltării competențelor profesionale ale elevilor. Grupul țintă este format din 15 elevi din clasele a XII-a, profil matematică-informatică, și 15 elevi din clasele a XI-a, tot profil matematică-informatică, alături de 4 profesori însoțitori. În cadrul proiectului, elevii vor participa la stagii de practică în companii din domeniul IT din două țări europene. Prima mobilitate este programată în localitatea Barcelos, Portugalia, în perioada 29 noiembrie – 12 decembrie 2026, iar cea de-a doua se va desfășura în Granada, Spania, în perioada 21 martie – 3 aprilie 2027.
Participarea la mobilitățile Erasmus+ se va realiza în urma unui concurs de selecție. Înscrierea candidaților va avea loc în perioada 3–7 octombrie, prin transmiterea documentelor la adresa de e-mail [email protected]. Ulterior, în perioada 3–8 octombrie, vor fi verificate eligibilitatea candidaților și documentele depuse. Concursul de selecție este programat pentru intervalul 8–12 octombrie. Rezultatele vor fi afișate în data de 13 octombrie, iar eventualele contestații vor putea fi depuse și analizate în perioada 14–15 octombrie. Lista finală a elevilor selectați va fi publicată în data de 16 octombrie.
JCS-Nicoleta Moraru
