ILIDIA – Aflat la a treia ediţie, evenimentul Color the Village se va desfăşura la jumătatea acestui an la Ilidia!…
REȘIȚA – După primele patru etape din Campionatul Județean de futsal, CS Muncitorul Reșița și AS Record Reșița sunt pe primele două locuri, cu 8 puncte fiecare. AS Fotbal Dream Reșița este pe trei cu 6 puncte, fiind urmată de AS Muncitorul Reșița (4 puncte), AS Voința Lupac (4 puncte) și CS Negrea Reșița (2 puncte)!
REȘIȚA – Baza sportivă Gloria, conform Hotărârii Nr. 618, a fost dată în folosință pe o perioadă de 10 ani instituției publice Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița! Această dare în folosință a fost aprobată de Consiliul Local Reșița la finalul anului trecut!
BOZOVICI – Salvatorii cărăşeni nu se dezic de acest nume atribuit de societate şi sunt mereu în acţiune. Asta s-a întâmplat şi joi, 30 ianuarie, în jurul orei 13.00, când pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Bozovici au intervenit şi au salvat un căţeluş care căzuse într-o fântână din ograda unei case părăsite din comună.
REŞIŢA – Până nu demult, în pofida gândirii liberale şi a vederilor deschise, modernul primar al Reşiţei, Ioan Popa, nu…
REŞIŢA – Asta pentru că Ministerul Sănătăţii nu asigură vaccinuri decât pentru categoriile considerate cu risc. Restul populaţiei trebuie să-şi cumpere vaccinul!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Formația din Liga a IV-a, ACS Mundo Reșița, a reluat luni, 9 ianuarie, antrenamentele în vederea abordării părții a doua a sezonului! Mundo, care evoluează sub denumirea de AFC Voința Lupac II, ocupă locul 8 în clasamentul Ligii a IV-a, cu 18 puncte acumulate în 13 partide!
REȘIȚA – Volumul VI, referitor la Caraș-Severin, din „Ghidul fondurilor arhivistice privitoare la Transilvania anterioare anului 1918/1919”, a fost prezentat azi în deschiderea manifestărilor dedicate zilei culturii naționale. Cartea este una bilingvă, în limbile română și maghiară, realizată datorită colaborării între arhivele naționale din cele două țări!
CARANSEBEȘ – E dilema municipalității din Caransebeș care pregătește deja terenul pentru noi investiții. Mai precis, e vorba de trecerea din domeniul public în domeniul privat și alipirea unor suprafețe de teren din apropierea TMD Friction într-o singură parcelă de peste 15 hectare, pentru a fi scoasă la licitație sau concesionată!
REŞIŢA – Este termenul estimat de primarul Ioan Popa pentru finalizarea lucrărilor la noul obiectiv care se va construi în Reşiţa!
REŞIŢA – Reşiţenii sunt revoltaţi că trebuie să meargă la spitalele din Oraviţa, Caransebeş sau Moldova Nouă pentru a se vaccina!
REŞIŢA – Unul dintre cei trei tineri a fost prins în flagrant azi noapte, în jurul orei 4.30, de poliţiştii de ordine publică din Reşiţa. Acesta, împreună cu alţi doi tineri, toţi cu vârste cuprinse între 14 şi 30 de ani, ar fi pătruns într-un chioşc din zona Pieţei Agroalimentare Reşiţa Sud, după ce au spart unul dintre geamuri, şi au furat diferite bunuri!
PETROŞNIŢA – O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier produs pe DN6, în afara localităţii Petroşniţa, incidentul fiind raportat aseară, în jurul orei 21.27, la 112!
REȘIȚA – Președintele Cristi Bobar a spus că se vor scădea salariile handbaliștilor, se va pune accent pe juniori, iar unii jucători vor fi nevoiți să-și caute echipe!
REȘIȚA – Fotbalista Natalija Bozilovic, legitimată la Banat Girls Reșița, se află într-o situație foarte dificilă, iar fiecare ajutor ar fi binevenit!
CARAŞ-SEVERIN – În schimb s-au scris scrisori… În urma acţiunilor în teren derulate de poliţişti împreună cu administratorii de drumuri, au fost constatate numeroase nereguli, concluzia fiind că cele mai multe au fost remediate!
CARANSEBEȘ – Asta a decis Consiliul Local Caransebeș pentru 12 tineri din municipiu, care timp de mai mulți ani nu au turnat nici măcar o roabă de beton pe terenurile puse la dispoziție de municipalitate pentru a-și ridica o casă!
REŞIŢA – Presiunea pusă de termenele proiectului de lucrări, de 40 de milioane de euro „îmi dă mie un stres destul de mare“, spune primarul Nelu Popa, care a dezvăluit şi un punct nevralgic al lucrărilor: zona Triaj!
CARAŞ-SEVERIN – Pentru că a nins frumos ca-n poveşti, cine nu-şi doreşte să descopere frumuseţea şi bucuria de odinioară a iernilor dintr-un sat din inima Banatului, Dobraia. Aşa că membrii Asociaţiei Prietenii Naturii Banat nu au stat mult pe gânduri şi pe pagina oficială au lansat o invitaţie tuturor acelora care vor să descopere farmecul de altădată al iernilor pe o uliţă din satul bunicilor!





