Tramvaiul, faţa nevăzută a icebergului - Caon.ro
Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Presiunea pusă de termenele proiectului de lucrări, de 40 de milioane de euro „îmi dă mie un stres destul de mare“, spune primarul Nelu Popa, care a dezvăluit şi un punct nevralgic al lucrărilor: zona Triaj!

Mult aşteptatul şi visatul tramvai pentru unii – sau mijlocul de transport de evitat pentru alţii – revine la rampă, pentru că în ultimele zile ale anului trecut municipalitatea a încărcat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice caietul de sarcini pentru licitaţia de execuţie a lucrărilor de tramvai, după cum mărturiseşte primarul Nelu Popa: „A fost încărcat, dar nu este vizibil public pentru că avem nevoie ca ANAP-ul, Agenţia Naţională de Achiziţii Publice, să-l vadă, să-l verifice în prima fază, după care va fi public, e licitaţie deschisă. Conform reglementărilor europene, fiind vorba despre lucrări de 40 de milioane de euro, trebuie să stea 45 de zile. Asta înseamnă că la jumătatea lui martie închidem procedura, iar la sfârşitul lunii martie vă vom spune câţi ofertanţi avem şi-i luăm în evaluare. Având o valoare de peste 10 milioane de euro, este un proiect care trebuie publicat inclusiv în Uniunea Europeană“.

Când vor începe efectiv lucrările? „Speranţa mea este să începem cel târziu în toamnă, precizează edilul. Vă spun de ce! Pentru că proiectul este de 28 de luni, dacă nu mă înşel – doi ani şi patru luni –, şi ne apropiem cu paşi repezi de 2023. Noi în decembrie 2023 trebuie să terminăm cam toate proiectele pe care le avem, că asta este regula Uniunii Europene, N+3, deci programul 2014-2020 trebuie să se încheie în decembrie 2023 maxim“.

Şeful administrativului reşiţean a recunoscut că acest proiect este sub ameninţarea termenelor: „Pentru noi e presant, şi astea poate-s lucrurile mai puţin vizibile din exterior. Îmi dau şi mie personal stres destul de mult, sunt faţa nevăzută a icebergului, care nu se vede în exterior şi care pune presiune pe noi“.

Cât despre punctul nevralgic al lucrărilor, zona Triaj, în momentul în care se va acţiona acolo, va trebui să existe un drum de legătură între Centru şi Govândari, cel mai probabil prin Triaj. Nelu Popa explică: „Dacă vreţi, eu vă spun aşa sincer, cea mai mare preocupare a noastră este zona Triaj! Pentru că atunci când se va lucra la tramvai de la podul de la Intim încoace, până la OMV, unde se desfac iar în două, acolo este cea mai critică problemă. Şi pe perioada în care la tramvai se va lucra acolo, trebuie – mort-copt, obligatoriu – să putem accesa Centru-Govândari prin zona Mociur. În cel mai rău caz, în care nu reuşim să echilibrăm cele două lucrări, ne vom asuma. Împreună cu secţia de Întreţinere a Patrimoniului, a lui Dani Călin, facem o şosea pe cheltuiala noastră internă, prin fosta UCMR Turnate, pe care ulterior, după ce tramvaiul e gata, definitivăm proiectul cu mall-ul şi cu aqualandul cum vor ei. Dar eu cred că lucrăm în paralel acum, mall-ul şi aqualandul sunt în PUZ, care a fost în dezbatere publică la sfârşitul anului trecut. Deci, promisiunea celor de la Ceetrus este că în martie-aprilie ne validăm PUZ-ul, îl aprobăm. După aceea demarează construcţia mall-ului şi ei, ca să-l facă, unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le facă este legat de infrastructura rutieră. Şi atunci aici ne potrivim. Suntem, cum zice neamţul, strânşi…“, a încheiat primarul Reşiţei.

JCS-Antoniu Mocanu