REȘIȚA – Secția de volei, coordonată de prof. Daniel Jitaru, a reușit să obțină la Campionatul Național de volei pe…
REȘIȚA – Cu 725 de milioane lei, vistieria Reșiței se apropie de cea a primelor zece orașe din țară. Asta întrucât 2023 reprezintă finalul ciclului financiar 2014-2020 și aduce cea mai mare parte din resursa financiară pe proiectele europene depuse până acum!
REȘIȚA – Obiectivul Alinei Vuc este calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024! Sportiva originară din Reșița se pregătește în acest moment la Poiana Brașov, deoarece prima competiție majoră din 2023 va fi în primăvară!
ORAVIŢA – După cum am mai scris, autorităţile locale din Oravţia şi-au făcut o prioritate din aducerea Spitalului Orăşenesc la standarde moderne, urmând ca pe viitor să se dezvolte pe direcţia tratamentului balnear.
REŞIŢA – Un semnal de alarmă dat aseară pe reţelele de socializare, în legătură cu o posibilă poluare a apei…
CARAŞ-SEVERIN – Ba mai mult, poliţiştii au dat patru sancţiuni pentru manipularea tahografelor. Totodată, poliţiştii cărăşeni au controlat 592 de autovehicule şi au sancţionat 199 de şoferi. Un şofer din Galaţi a fost prins beat la volan!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Un incendiu produs în această după-amiază în cartierul reșițean Moniom a fost anunțat la 112. La fața locului au intervenit pompierii militari reșițeni cu două autospeciale pentru stins incendii!
CARAȘ-SEVERIN – Bărbatul de 54 de ani a primit o altă inimă, prin primul transplant realizat în acest an la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş!
CARAŞ-SEVERIN – Una dintre cele mai vechi clădiri din Banat, Teatrul „Mihai Eminescu“ din Oraviţa, trece printr-un amplu proiect de restaurare. Recent, artista Livia Coloji a realizat o ilustraţie a acestui important edificiu cultural al Banatului Montan!
CARAŞ-SEVERIN – Autorităţile judeţene estimează pentru anul acesta venituri cu 55% mai mici faţă de anul pandemiei!
REŞIŢA – Un scandal a fost raportat astăzi, în jurul orei 12.50, printr-un apel la 112, grupa de intervenţie a jandarmilor deplasându-se de urgenţă în cartierul reşiţean Câlnic, unde, în urma verificărilor şi a celor declarate de martori, s-a constatat că mai multe persoane au tulburat ordinea şi liniştea publică!
CARANSEBEȘ – Chiar dacă luni dimineața lucrurile păreau stabilite, câteva ore mai târziu primarul Felix Borcean și-a retras de pe ordinea de zi proiectul privind alegerea unui nou viceprimar!
BERZOVIA – Accident mortal la Berzovia într-o fermă de păsări! Un angajat al fermei și-a pierdut viața, fiind călcat de remorca unui tractor, în timp ce încerca să salveze un câine!
REȘIȚA – Cei doi viteziști reșițeni au cucerit noi medalii la Campionatele Naționale de atletism pentru seniori și tineret. Daria Grigoroiu vine acasă cu două medalii, în proba de 60 de m garduri, una de argint la tineret și alta de bronz la seniori. De asemenea, Cristian Roiban a obținut medalia de bronz tot în proba de 60 m plat, la tineret!
CARANSEBEȘ – Demis de o majoritate zdrobitoare, fostul viceprimar al Caransebeșului nu se lasă și merge în instanță pentru a schimba decizia celor 16 consilieri locali care l-au vrut afară din fotoliul de adjunct al lui Felix Borcean!
REŞIŢA – Primarul Ioan Popa spune că sunt speranţe ca, în decembrie 2022, să avem arealul schiabil funcţional!
CARAŞ-SEVERIN – Anul pandemiei a fost deschizător de drumuri pentru cei care au căutat de lucru. Şi dacă 40,33% dintre ei aveau studii medii, doar 8,99% au trecut pe la facultate!
REȘIȚA – Oamenii nu știu niciodată ce să facă cu încrederea pe care le-o acorzi, dar mereu vor găsi o cale să îți folosească slăbiciunile. De aceea, eu niciodată nu am fost pregătită să dau nas cu stropii de noroi ce sar din bălțile Facebook-ului, ale rețelelor de socializare, în general. Îmi ajung stropii de noroi din viața reală. Parcă știu mai bine să îi gestionez!
REȘIȚA – CSM Reșița a disputat sâmbătă, 6 februarie, un amical împotriva formației FC Universitatea Craiova 1948, joc încheiat cu victoria oltenilor cu 2-1!





