REȘIȚA – Luptătorii pregătiți de Adrian Dacica, Andrei Franț și Florin Dință au câștigat cinci medalii la Campionatul Național individual…
ANINA – Primăria Anina va executa primele lucrări în vederea transformării locației în una de agrement. Lacul este considerat un obiectiv turistic foarte important pentru oraș, însă demersurile de până acum s-au împotmolit în drumul de acces!
CARAȘ-SEVERIN – Oameni de talia președintelui Dunca și primarilor Popa și Borcean, care au excelat înainte de a intra în politică, ar trebui prețuiți și păstrați, crede reputatul medic Paul Purea!
REŞIŢA – În sfârşit, municipalitatea reşiţeană a reuşit să cumpere toate spaţiile din Blocul Fetelor, de vizavi de „Traian Lalescu“. Fapt care deschide porţile reabilitării şi modernizării, după care clădirea va găzdui doar asociaţii şi fundaţii!
CARAŞ-SEVERIN – Activitatea Consiliului Județean Caraș-Severin se suspendă temporar, urmând să se reia vineri, după ce mai mulți angajați ai…
REȘIȚA – Primul jucător de care s-a despărțit CSM Reșița în această perioadă este lituanianul Deivydas Matulevicius. Atacantul a evoluat puțin în prima parte din Liga 2, în doar 8 partide din acest sezon, fiind de multe ori rezervă și nu a reușit să marcheze vreun gol!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Ne referim la proiectul pe care Muzeul Banatului Montan (MBM) l-a câștigat în sesiunea de toamnă a anului trecut, cu începere anul acesta. Din discuția cu directorul MBM, Livia Magina, am reținut că proiectul „Apel la idei” îmbină munca specialiștilor cu cea a membrilor comunității locale. Rezultatul va fi o expoziție care se dorește vernisată cât de curând și pe care cei implicați o pregătesc încă din luna martie!
CARAŞ-SEVERIN – Ţintele stabilite deja sunt: depăşirea pragului electoral, intrarea în Consiliul Judeţean şi formarea de grupuri parlamentare!
REȘIȚA – După ce au pierdut la limită partida cu Unirea Slobozia, rosso-nerii au șansa să-și refacă moralul în partida de Cupă! Voința Lupac va întâlni miercuri, 9 august, pe teren propriu, de la ora 17.30, CSM Reșița, în turul 2 al Cupei României!
CARANSEBEȘ – Tragedia s-a petrecut într-o casă de pe strada Simion Bărnuțiu, unde, luni după amiază, tânărul de 22 de ani s-a spânzurat de o grindă a casei în care locuiau bunicii săi. A profitat de faptul că aceștia nu erau acasă și s-a sinucis!
CARAŞ-SEVERIN – Licitaţia pentru întocmirea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic al noului Spital Judeţean din Reşiţa a fost urcată pe SEAP. Valoarea totală este de 10 milioane de lei, fără TVA!
REŞIŢA – …şi dotată cu de toate va fi gata anul viitor pentru Liceul Teologic Baptist din Reşiţa. Conform primarului Ioan Popa, lucrările demarează astăzi, 15 noiembrie, fiind vorba despre o investiţie de 4,7 milioane lei finanţată de Compania Naţională de Investiţii!
CARANSEBEŞ – Cazare, masă și dotări pentru angajații de la punctul aeromedical SMURD de pe Aeroportul Caransebeș. Adică aproape 80.000 de lei alocați de Consiliul Local Caransebeș pentru buna funcționare a punctului aeromedical, pe ultimele două luni ale acestui an!
CARAȘ-SEVERIN – Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, UAT-urile din județul Caraș-Severin au depus 234 de proiecte de apă, canalizare și infrastructură rutieră locală, valoarea fiind de 3.234.759.262 lei!
EZERIŞ – La Ezeriş se lucrează intens pentru ca cele două cămine culturale să fie gata cât mai curând. Este vorba despre edificiul cultural din centrul de comună şi cel din satul aparţinător Soceni!
BĂNIA – Pandemia faultează uşor o investiţie de la Bănia, schimbă „scorul” dar nu şi rezultatul final!
REȘIȚA – Handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au câștigat duminică, 14 noiembrie, cu scorul de 25-20 (16-8), partida cu CSU Universitatea de Vest Timișoara! După acest succes, CSU Reșița se află pe locul cinci, cu 14 puncte!
REȘIȚA – Junioarele II de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Reșița au învins duminică, 14 noiembrie, cu scorul de 27-18, echipa AHCS Cîțu Timișoara!
REȘIȚA – Reșița Locomotives a ratat calificarea în finala Campionatului Național de fotbal american, după ce a pierdut duminică, 14 noiembrie, scor 26-30, partida cu Monsters Mureș!
