CARAȘ-SEVERIN – În spatele festivalurilor, al aplauzelor și al luminilor de pe scenă, Denisa Drețcanu vorbește despre muzică asemenea unui om care și-a construit viața din emoții, sensibilitate și pasiune!
Membru al juriului Festivalului Național de Muzică Ușoară „Voci de 5 Stele“, artista mărturisește că scena nu este doar un loc al performanței, ci un spațiu în care sufletul capătă glas. „Dincolo de scenă și de festivaluri, sunt un om simplu, sensibil și profund legat de muzică. Chiar dacă în ultima perioadă nu am urcat pe scenă atât de des pe cât mi-aș fi dorit, această pauză m-a făcut să înțeleg și mai clar cât de mult înseamnă muzica pentru mine.“, spune Denisa Drețcanu. Artista își amintește cu emoție primul contact cu scena, un moment care i-a rămas întipărit în suflet și care continuă să o definească și astăzi. „În clipa în care pășesc pe scenă, simt că aparțin acelui loc.“, mărturisește ea.
Drumul său artistic a început în familie, într-un mediu în care muzica era iubită și încurajată. Studiul pianului, urmat apoi de aprofundarea canto-ului vocal, au conturat treptat artistul de astăzi. Denisa Drețcanu vorbește cu recunoștință despre profesorii care i-au marcat parcursul artistic, Cornelia și Lorand Balogh, dar și despre perioada petrecută la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima“, unde a studiat muzica cultă, canto-ul clasic și folclorul românesc sub îndrumarea profesorului Ioan Bocșa, în cadrul ansamblului „Icoane“. Deși recunoaște că drumul în muzică este plin de sacrificii, oboseală și nesiguranțe, artista spune că nu a existat niciodată un moment suficient de greu încât să renunțe la ceea ce iubește. „Am ales mereu să merg mai departe, să muncesc și să cred în visul meu.“, afirmă aceasta.
Astăzi, pe lângă activitatea artistică, Denisa Drețcanu își dedică timpul formării tinerilor interpreți, iar cea mai mare satisfacție o găsește în evoluția elevilor săi. „Mă bucur de fiecare dată când observ că prind curaj, devin mai încrezători și încep să creadă cu adevărat în talentul lor.“ În viziunea sa, un artist adevărat nu înseamnă doar tehnică vocală impecabilă, ci sinceritate și emoție autentică. „Publicul simte autenticitatea. Atunci când cânți cu sufletul și transmiți sinceritate, emoția ajunge mult mai ușor la oameni.“, spune ea. Aceeași filosofie stă și la baza Festivalului Național de Muzică Ușoară „Voci de 5 Stele“, proiect organizat de Centrul de Cultură și Artă Caraș-Severin împreună cu Școala Populară de Arte și Meserii Reșița. Ajuns la ediția a II-a, festivalul reunește anul acesta concurenți din orașe precum Baia Mare, Târgu Mureș, Alba Iulia, Sibiu, Timișoara sau Târgu Jiu.
„Voci de 5 Stele“ își propune să ofere șanse reale tinerelor talente, fără bariere financiare, motiv pentru care participarea este gratuită. „Cred că talentul autentic își găsește întotdeauna drumul!“, subliniază Denisa Drețcanu. Pentru artista care astăzi jurizează și inspiră o nouă generație, muzica rămâne mai mult decât o profesie. Este, așa cum spune chiar ea, „un mod de a trăi“.
JCS-Denis Dutca
