CARAȘ-SEVERIN – Analizând datele statistice, președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, a concluzionat că stăm mai rău decât în pandemie, iar realitatea cifrelor dărâmă ceea ce numește „mitologia eroului salvator construită în jurul lui Ilie Bolojan“!
Silviu Hurduzeu crede că deficitul bugetar a fost ținut artificial în frâu în primele 3 luni ale anului, prin întârzierea aprobării bugetului de stat: „Plătim acum dorința premierului de a se lăuda cu un deficit bugetar mai mic, în ciuda faptului că acesta a fost ținut artificial jos de imposibilitatea administrațiilor de a cheltui mai mult de 1/12 din ce aveau dreptul anul trecut. Nu mă miră deloc că președintele Nicușor Dan a clarificat, în discuțiile informale de la Cotroceni, că una dintre prioritățile viitorului executiv va fi să prezinte un proiect al bugetului pe 2027 încă din septembrie anul acesta. Crezul meu este că viitorul Guvern trebuie să aibă drept priorități restartarea economiei și scăderea inflației! De asemenea, trebuie să lucreze alături de administrațiile locale pentru a duce la bun sfârșit proiectele de infrastructură menite să îmbunătățească viețile cetățenilor.“, a încheiat șeful social-democraților cărășeni.
Și dacă zilele trecute Hurduzeu făcea estimări asupra situației economice pe care o prevedea dezastruoasă, cifrele furnizate de Institutul Național de Statistică i-au confirmat temerile: „Nu mă încearcă nicio bucurie să constat că am avut dreptate și că România a înregistrat al treilea trimestru consecutiv de contracție economică. E vorba de o scădere de 0,2% în primul trimestru din 2026 față de ultimul trimestru din 2025 și cu 1,7% față de ce reușea hulitul Ciolacu anul trecut! Asta pe o inflație de 10,7%.“
Oficialul a subliniat că așa ceva nu s-a mai întâmplat nici măcar în pandemie: „Ultima dată când a existat o astfel de contracție a economiei naționale s-a întâmplat în perioada 2008-2009, când au fost șase trimestre de scădere economică. Este clar că modelul economic propus de Premierul demis, Ilie Bolojan, se dovedește falimentar. Amestecul de austeritate și taxe mărite a băgat, pur și simplu, economia în găleată.“ Hurduzeu a explicat că nu a scăzut doar consumul, ci și producția industrială și construcțiile și că „avem acum confirmarea faptului că viziunea sa economică este falimentară“!
JCS-A.M.
