Caraş-Severin, Romania

BĂNIA – Pandemia faultează uşor o investiţie de la Bănia, schimbă „scorul” dar nu şi rezultatul final!

Aşa putem descrie situaţia creată ca urmare a scumpirilor din ultima perioadă. Primăria a depus mai demult un proiect pentru realizarea unui teren multifuncţional de sport. Şi a obţinut finanţarea, în valoare de 70.000 de euro la momentul respectiv. Numai că, de-atunci şi până acum, pandemia a golit stadioanele de spectatori, a scumpit materialele, iar „scorul” final de pe arena din Bănia a crescut şi el. „În orice investiţie, cea mai mare parte o reprezintă costul materialelor. De aceea, ne-am trezit şi noi că valoarea proiectului o depăşeşte pe cea iniţială”, declară primarul Vichentie Albu.

În consecinţă, primăria a solicitat proiectantului actualizarea valorii totale a proiectului. Primarul estimează că aceasta se va ridica la aproximativ 100.000 de euro, însă rezultatul final îl vor stabili specialiştii. „Când vom cunoaşte exact noua valoare a proiectului, ne vom adresa AFIR pentru încheierea unui act adiţional conform valorii actualizate a proiectului”, a încheiat edilul. Până atunci, meciul continuă. La fluierul final, pe arena din Bănia, victoria nu poate fi decât a echipei locale.

JCS-Ionel Ivaşcu