CARANSEBEȘ – Ministrul Transporturilor le-a transmis parlamentarilor din Caransebeș să sprijine proiectele primăriei, pentru că sunt pentru oamenii din municipiu…
REȘIȚA – Această imagine a fost surprinsă pe 23 ianuarie, arătând ridicarea de către Poliția Locală a uneia dintre cele 652 de mașini identificate ca abandonate sau fără proprietar. 15 dispoziții de ridicare au fost emise, iar în aceste zile au început ridicările efective!
CARAŞ-SEVERIN – Administraţia locală de pe Valea Cernei a anunțat recent lansarea a trei proiecte importante, a căror valoare totală se ridică la aproximativ 16 milioane de lei. Proiectele vizează achiziţia de autobuze electrice, amenajarea de piste pentru biciclete, precum şi digitalizarea transportului public în comun, susţine Cristian Miclău, primarul oraşului Băile Herculane!
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean spune că ar fi păcat să se înlocuiască gazonul natural al stadionului din Balta Sărată cu unul artificial!
REŞIŢA – În cadrul Salonului de fotografie industrială a fost vernisată încă o expoziţie sub genericul „Portret de oţelar“, cu…
CARAŞ-SEVERIN – Județul a trecut, după miezul nopţii, printr-o o oră de cod roşu de vijelii puternice, inundaţii, grindină, descărcări electrice!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au câștigat cu scorul de 39-33 partida cu echipa de tineret a SCM Politehnica Timișoara! Acesta a fost și primul amical din perioada de pregătire al echipei reșițene, care-și dorește să facă un meci de verificare și cu echipa de seniori a Timișoarei, cea antrenată de Mihai Rohozneanu!
CARANSEBEȘ – Cât mai rezistă în picioare Comunitatea de Avere (fostul IFET, Muzeu, Arhive Naționale) din Caransebeș, ne întrebam acum aproape un an, după ce din imobil picau bucăți din cauza degradării în care a ajuns. Iată că la început de an înregistrăm un episod aproape identic, cu alte cărămizi desprinse din bătrâna clădire de lângă Parcul Dragalina, în urma vântului puternic care a suflat în aceste zile prin Caransebeș!
CARANSEBEȘ – Peste 60 de donatori de sânge în cadrul campaniei „MAI uniți pentru viață- Stă în puterea noastră să ajutăm!“
REȘIȚA – Având în vedere că CSM Reșița n-a mai disputat ultimul meci de acasă din campionatul Diviziei A, rosso-nerii au dorit să organizeze un amical pentru ca suporterii să-i vadă la treabă pentru ultima dată în acest sezon. Așadar, echipa s-a împărțit în două, seniori și tineri, iar ultimii au reușit să se impună cu scorul de 38-35!
CARANSEBEȘ – Prezent la Caransebeș pentru întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului, ministrul Sorin Grindeanu n-a scăpat ocazia să discute cu primarul Felix Borcean despre cum poate ajuta administrația locală!
MOLDOVA NOUĂ – Asta este și dorința declarată a celor de la CupruMold Mining, care speră că, odată ce investiția se va pune pe roate, va crește și numărul tinerilor care aleg o carieră în minerit, încă din anii de liceu!
CARAȘ-SEVERIN – A fost făcut un pas foarte important pentru modernizarea DJ 571 – de la Intersecție DN 57 – Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici (46 km). Banii sunt disponibili pentru proiectul tehnic și actualizarea documentației!
CARAȘ-SEVERIN – Discuțiile vizavi de continuarea acordării șomajului tehnic și după pandemie – în contextul conflictului ruso-ucrainean –, concretizate deja în cadrul legal, au trecut și de pragul normelor de aplicare!
CARAȘ-SEVERIN – Evenimentul va fi marcat sâmbătă la Reșița, Bocșa și Caransebeș. Cei interesați sunt invitați să participe!
DALBOȘEȚ – Dr. psiholog Nistor Becia lansează la Dalboșeț cartea „Autismul și viața pe spectrul autismului”. Evenimentul va avea loc la căminul cultural, sâmbătă, 14 mai, de la ora 10!
BOZOVICI – Asta în urma unei vizite pe care a făcut-o anul trecut în zonă. În urma acelei vizite, l-a convins şi pe George Dancea să sprijine Primăria Bozovici cu plata studiului de fezabilitate pentru noul spital. În lucru, sub coordonarea Consiliului Judeţean, sunt şi SF-urile pentru ambulatorii noi la Anina şi Băile Herculane!
ADVERTORIAL. Dacă mergi mult pe jos, probabil că vei fi familiarizat cu Sketchers. Ne plac pantofii lor pentru că sunt comozi, eleganți și distractivi.
MOLDOVA NOUĂ – Ion Chisăliță: „Orice investitor care ne-a bătut în poartă a întrebat mai întâi de gaz, nu de preț.”


