Sinteticul din Balta ar putea fi deturnat către Pipirig - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean spune că ar fi păcat să se înlocuiască gazonul natural al stadionului din Balta Sărată cu unul artificial!

Întrebat recent despre stadiul proiectului bazei sportive din cartierul Balta Sărată, realizat prin Compania Națională de Investiții, primarul Caransebeșului a declarat că municipalitatea se gândește chiar la o schimbare a amplasamentului, asta și dacă cei de la CNI vor fi de acord.

„Mergând la fața locului pentru a vedea situația cadastrală, am găsit la Balta un teren foarte bine amenajat, cel puțin la nivelul gazonului și aproape că mi-ar părea rău să transformăm un stadion cu gazon natural într-unul cu gazon artificial. De aceea aș fi vrut cumva să modificăm amplasamentul, să obținem un alt teren, cum ar fi cel din Pipirig de exemplu, unde s-ar putea amenaja un astfel de teren, deși și acolo drenajul e bun, doar gazonul e distrus. Am trimis o solicitare celor de la CNI să vedem dacă ne permit lucrul acesta, dacă vor fi de acord vom căuta o altă soluție, dacă nu vom merge până la capăt cu proiectul din Balta”, a explicat Felix Borcean.

Varianta din Pipirig ar fi fostul teren ACH din spatele Sălii Polivalente, doar că acolo municipalitatea nu este proprietară pe teren, iar formalitățile legale ar putea dura.

JCS-R.M.