CARAȘ-SEVERIN – Asta a spus ministrul Transporturilor, care speră ca forul județean să-și fi făcut temele pe „Anghel Saligny”. Și…
REȘIȚA – Handbaliștii pregătiți de Marius Bahan și-au aflat vineri adversarii pe care-i vor întâlni în play-off-ul Diviziei A! În această fază a competiției ar fi trebuit să participe opt echipe, dar CSU Galați s-a retras!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba de cele de pe tronsonul Valeapai-Duleu- limită de județ Timiș. Este un proiect finanțat prin Ministerul Dezvoltării – PNDL II și executat de către Consiliul Județean Caraș-Severin. Lungimea drumului modernizat este de 11 km, valoarea lucrărilor fiind de aproape 17.000.000 de lei!
REŞIŢA – În luna iunie 2021, pe raza municipiului Reşiţa a fost aplicat erbicid total contra ambroziei. S-au folosit 100 de litri de erbicid, diluat în 5.000 de litri de apă!
REȘIȚA – Cinstind cei 250 de ani de foc nestins din istoria Reșiței, mă bucur alături de reșițeni pentru acest…
CARANSEBEȘ – Norocoșii se află de câteva zile la Romaero, acolo unde descoperă alături de specialiști de top fascinația aviației. Totul în baza unei colaborări între omul de afaceri Gabriel Olariu, cel care deține liceul, dar e și acționarul principal la Aeroportul Caransebeș SA, și compania aerospațială!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ARMENIȘ – S-a întâmplat joi, spun cei de la Sindicatului Europol, când trei polițiști din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Drobeta Turnu Severin au observat pe carosabilul DN 6 o femeie căzută, care nu se putea deplasa! Oamenii legii se întorceau dintr-o misiune de la Timișoara și au oprit imediat mașina de poliție pentru a-i acorda primul ajutor femeii aflate în dificultate!
MUNTELE MIC – Consiliul Județean (CJ) și Primăria Turnu Ruieni cad la pace în beneficiul turiștilor și vor face o parcare. Scriem asta după discuțiile purtate de cele două părți la începutul acestei săptămâni în legătură cu o suprafață de teren pe care CJ vrea s-o asfalteze. Asta deoarece, mai ales în weekend, „slalomul” printre mașini a devenit ceva obișnuit pentru cei care urcă pe munte!
VEST – Costume populare vechi sunt prezentate publicului în cadrul unei colaborări expoziționale!
CARAȘ-SEVERIN – Prima bursă generală, după o suspendare de aproape trei ani, organizată vineri, 20 mai, de la ora 9.00, în sala Campus Cafe din curtea universității reșițene, își anunță primul bilanț al pregătirilor!
CARAȘ-SEVERIN – Cum obținem ziua liberă pentru autorecenzare? Este întrebarea la care răspunde Inspectoratul Teritorial de Muncă din Caraș-Severin. Cu precizarea că perioada de autorecenzare a fost prelungită!
CARAȘ-SEVERIN – În primul rând, am spune noi, să dorești să devii și să pui pasiune în ceea ce faci. Iar salvatorii de la ISU completează tabloul!
CARAȘ-SEVERIN – Românii muncesc în Europa, iar pământul țării rămâne nelucrat sau se transformă în pășuni. Realitate pe care Marius Damian o cunoaște cu atât mai bine cu cât provine din mediul rural!
BERZOVIA – O cărășeancă ne scrie că podul din Berzovia, de la intrarea dinspre Ramna, s-a surpat, iar cei care trec pe acolo se văd nevoiți să facă un ocol de vreo 9 kilometri, pe un drum pietruit. Asta pentru că circulația pe DJ572, în zona podului, a fost închisă pe o perioadă nedeterminată!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea este tabloul sancțiunilor și confiscărilor făcute de polițiștii cărășeni, în perioada 9-13 mai!
CARAȘ-SEVERIN – Carpații de Sud-Vest, locul 4 între destinațiile eco-turistice din lume de văzut în 2022! Ne referim la topul 50 întocmit recent de publicația Big7travel în care primele trei locuri sunt ocupate de Bhutan, Botswana și Gambia!
CORONINI – Asta spun oamenii legii care au tras pe dreapta, aseară, în jurul orei 20.54, pe DN 57, la Coronini, autoturismul condus de un bărbat de 28 de ani, din Moldova Nouă. La testarea legată de consumul de substanțe psihoactive, aparatul Drugtest a indicat rezultat pozitiv pentru 3 astfel de substanțe!
CARAȘ-SEVERIN – Teatrul „Anton Pann” este doar unul dintre cele prezente în ediția de anul trecut a Festivalului de teatru pentru copii „Lumea poveștilor”. Anul acesta, trupa din Râmnicu Vâlcea revine în cadrul ediției a V-a a festivalului, care va avea loc în perioada 21-29 mai și va cuprinde spectacole jucate în întregul județ!
CARAȘ-SEVERIN – Competiția, ajunsă la etapa județeană, a fost programată să aibă loc duminică, 15 mai, de la ora 9.00, pe Stadionul „Mircea Chivu“ din Reșița, în organizarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic“ și Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin!


