Campionatul Național de înot masters, de patru ori la Reșița - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În incinta Complexului Municipal de Sport și Sănătate „Ioan Schuster”, la finalul săptămânii trecute, a avut loc Campionatul Național de înot masters, concurs la care s-au prezentat peste 120 de participanți!

Competiția s-a desfășurat în acest an pentru a patra oară la Reșița, iar sportivii veterani de la 20 de cluburi din țară s-au întrecut pentru cele mai strălucitoare medalii.

Naţionalele de masters au fost organizate de Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern şi de clubul „Reşiţa 07”, cu sprijinul Primăriei Reșița.

„Noi, cei de la Reșița 07, suntem foarte bucuroși că am avut o ediție cu foarte mulți participanți, 124. Este chiar un număr mare, suntem la a XI-a ediție a acestui concurs și pentru a patra oară s-a organizat la Reșița. Cei mai mulți concurenți au fost chiar din orașul nostru, în număr de 31. Pot spune că am avut foarte mari emoții, deoarece am participat la foarte multe concursuri de înot, dar a fost pentru prima dată când am fost gazdă. Sper că sportivii s-au bucurat de concurs. Eu am concurat în proba mea favorită de 50 metri bras și am făcut și două ștafete cu alți trei colegi de-ai mei. Au venit la acest concurs înotători foarte bine pregătiți, dar și amatori. Acest sport este pentru toată lumea și acest lucru am vrut noi să-l promovăm”, a declarat Carmen Popa, președintele clubului „Reșița 07”.

„A fost un concurs foarte greu pentru mine, având în vedere că am 45 de ani și competiția s-a desfășurat pe categorii, iar eu am fost cea mai mică din categorie. Am avut emoții, am avut o probă lungă, care a cerut foarte multă rezistență. Apa din bazin mi s-a părut foarte bună atât ca și temperatură, cât și ca simț. De la Galați au venit opt sportivi, iar cel mai în vârstă concurent are 62 de ani. Am venit la Reșița cu gândul de a socializa, să mai împărtășim experiențe și să ne bucurăm de ceea ce ne place cel mai mult, și anume înotul”, a spus Luisiana Magdalena Bâgea, sportivă de la Aqua Sport Galați.

Alexandru Tobă, de la „Reșița 07”, a fost prezent la competiție nu ca și concurent, ci ca și arbitru: „Mi-a părut foarte rău că n-am putut participa, deoarece sunt un pic accidentat. Am ales varianta de a arbitra. Am vrut să fiu alături de colegii mei de la club. După atâta timp de pauză, în sfârșit am putut organiza la Reșița a patra ediție a acestui concurs. Mă bucur foarte mult că am rămas uniți. A fost greu ca și arbitru, tocmai am depășit un curs, dar tot mai bine m-aș fi simțit ca și concurent. Au fost mulți participanți, suntem o comunitate frumoasă și am demonstrat că ne-am putut întâlni și după o perioadă lungă de online”.

JCS-Ștefan Moraru