REȘIȚA – În perioada 7-9 octombrie, dansatorii de la Mystic Reșița au reușit să câștige un număr de cinci medalii…
CARAŞ-SEVERIN – În aceste zile, rangerii de la WWF România colectează date despre starea de sănătate a zimbrilor aflaţi în libertate în Munţii Ţarcu, precum şi despre comportamentul acestora în areal!
REȘIȚA. În perioada 22 aprilie – 12 mai, clinica Bîrsășteanu Imaging Solutions oferă un discount de 20% pentru investigațiile CT și RMN, două dintre cele mai avansate tehnologii imagistice disponibile, realizate în regim privat (contra cost)!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni i-au informat pe șoferi cu privire la riscurile producerii accidentelor de circulație!
REŞIŢA – Ne referim la Colegiul Național „Diaconovici Tietz”, una dintre multele unități de învățământ din Reșița supuse reabilitării și…
CARAȘ-SEVERIN – Acestea au o valoare totală de 240 de milioane de euro şi au creat aproape 2.000 de locuri de muncă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Cadrele didactice din Reșița au participat la cursuri de formare de 5 zile în Belgia, Spania și Franța!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Dumitru Rujan aduce vești bune de la București, unde a fost lansat un apel de proiecte de care vor beneficia elevii și studenții cu posibilități materiale reduse sau supuși riscului excluderii!
MĂURENI – Sâmbătă, comuna a încheiat capitolul dedicat liberalismului, a întors pagina și a trecut la social-democrație! În prezența vicepreședintelui PSD – ministru al Transporturilor – Sorin Grindeanu, a președintelui filialei județene PSD, deputatul Silviu Hurduzeu, a prefecților, a unor vicepreședinți CJ și a numeroși primari PSD din Caraș-Severin și Timiș, a fost marcată, oficial, trecerea primarului Brian Filimon de la PNL la PSD!
REŞIŢA – În contextul evenimentelor destinate sărbătoririi Zilei Armatei României, 25 octombrie 2022, Centrul Militar Județean Caraș-Severin, în colaborare cu Batalionul 183 Artilerie „General Ion Dragalina”, din Lugoj, va organiza evenimentul „Ziua Porților Deschise” în data de 13 octombrie 2022, între orele 10 -14, la Centrul Militar Județean Caraș-Severin din Reșița, str. Sportului nr. 4!
SECU – Locaţia din staţiunea Secu, care a atras în această vară mii de oameni, s-a închis. Motivul este simplu: s-a încheiat sezonul!
CARAȘ-SEVERIN – Proiectele de renovare energetică a Centrelor de Educație Incluzivă de la Caransebeș și Bocșa au fost redepuse pe PNRR!
CARANSEBEȘ – Cam asta e concluzia la care a ajuns președintele Consiliului de Administrație al spitalului din Caransebeș, după ce mai mulți angajați au câștigat în instanță sporul de Covid de 85 la sută!
CARANSEBEȘ – Imaginile au fost surprinse de camera de bord din Loganul polițiștilor și făcute publice de cei de la Sindicatul Europol!
REȘIȚA – Căutaţi orice vreţi printre cei din jurul vostru, dar nu sperați la încredere. Ar fi o pierdere de timp…
REȘIȚA – Studentele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au câștigat sâmbătă, 8 octombrie, cu scorul de 32-29, împotriva celor de la ACS Liviu Rebreanu Turda! Elevele lui Cristian Busuioc au fost conduse în partea secundă cu cinci goluri, au reușit să egaleze, pentru ca în final să se impună la trei goluri diferență. În urma acestui succes, CSU a urcat până pe locul 5, cu 6 puncte!
REȘIȚA – Recent, primarul Reșiței anunța că în 12 octombrie va începe turnarea suprafeței de susținere pentru noua cale de rulare și montarea șinelor de tramvai pe sensul Centru – Kaufland!
REȘIȚA – Peșteri din zona Reșiței, explorate într-un proiect al Asociației Speologice Exploratorii (ASE). Este vorba despre proiectul „Să cunoaștem peșterile de lângă casă”, pe care ASE îl va derula în prima jumătate din 2023, cu sprijinul financiar oferit de Fundația Comunitară Banatul Montan!
REȘIȚA – CSM Reșița a învins sâmbătă, 8 octombrie, cu scorul de 35-26, echipa CS Universitatea Craiova, în etapa IV-a a Diviziei A, Seria C! Rosso-nerii au un început perfect de campionat, cu trei victorii din tot atâtea meciuri și par a fi, din nou, favoriți la primul loc!


