Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Evident, restanțierii vor fi scutiți doar de plata majorărilor de întârziere, nu și de cea a obligațiilor fiscale principale!

Reunit în ședința ordinară din 30 septembrie, Consiliul Local a aprobat înlesnirea la plată, „constând în scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale restante, reprezentând impozite și taxe locale, datorate de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabili la bugetului local al Municipiului Reșița“, precum și procedura de acordare.

Potrivit procedurii, „scutirea se aplică majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale restante, stinse până la data de 30 noiembrie, inclusiv“. În traducere, asta înseamnă plata tuturor impozitelor și taxelor locale, inclusiv a amenzilor, precum și a creanțelor fiscale scadente la data plății, pentru care se va depune, în plus, în același termen, și o cerere-tip (Anexa 1 a Anexei la HCL 448/2026) completată.

Ca modalitate de lucru, întâi, și nu mai târziu de 30 noiembrie 2026, solicitanții vor depune cererea la Direcția Economică și Fiscală, iar după înregistrarea ei și fără a depăși data menționată, vor realiza plata debitului principal comunicat de organul fiscal. Persoanele care au mai multe tipuri de obligații restante, dar plătesc doar o parte a acestora, nu vor beneficia însă de nicio înlesnire.

Ar mai fi de reținut că, deși în procedură apare și data de 31 decembrie 2026, inclusiv, aceasta reprezintă data limită de aplicare a înlesnirii, având în vedere termenul de 30 de zile luat în calcul pentru analizarea cererii contribuabilului (depusă chiar și în 30 noiembrie), care urmează a fi (sau nu) aprobată de primar, în baza referatului întocmit de inspectorul de specialitate.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu