Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Sportiva reșițeană a cucerit medalia de aur la categoria 46 kg, în cadrul Campionatului Balcanic U15 desfășurat la Koprivnica, în Croația!

Andrada Dință, legitimată la CSM Reșița, a avut un parcurs excelent la competiția balcanică, reușind să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului după mai multe victorii convingătoare. În faza grupelor, reșițeanca a învins adversare din Turcia, Bulgaria și Grecia. A urmat semifinala, în care s-a impus în fața unei alte reprezentante a Greciei, pentru ca în finală să câștige în fața unei sportive din Turcia. Concentrată și determinată pe tot parcursul concursului, Andrada nu le-a oferit adversarelor prea multe șanse.

Titlul balcanic este rezultatul unui an de pregătire planificată și susținută, în care munca și seriozitatea au avut un rol important în atingerea acestui obiectiv. Andrada Dință este fiica antrenorului Florin Dință.

Un rezultat notabil a obținut și Ianis Safer, sportiv legitimat la CSȘ Reșița, care a încheiat competiția pe locul 5 la categoria 52 kg, în concursul de lupte libere.

Performanțele celor doi tineri sportivi evidențiază munca depusă de aceștia alături de antrenori, părinți și întregul staff tehnic.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu