Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Lista unităților de învățământ preuniversitar incluse în Programul național a fost publicată în Monitorul Oficial. 32 de unități de învățământ din județ au fost incluse în acest program, urmând ca elevii care le frecventează să primească un suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, a precizat într-o declarație politică adresată Camerei Deputaților, deputatul social-democrat Marius Damian!

CARANSEBEȘ – Campioana județului Caraș-Severin nu depune armele după înfrângerea din turul barajului de promovare în Liga 3 și speră să întoarcă rezultatul pe stadionul dIn Balta Sărată!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAŞ-SEVERIN – Cauzele sunt complexe, iar vina pleacă, în primul rând, de la muncitorul în construcții. Urmează șefii și conducătorii locului de muncă. Și cum construcțiile constituie sectorul de activitate cu pondere majoră în numărul total de accidentați în muncă, o campanie pe această linie este derulată de inspectorii ITM până în 9 decembrie!

REȘIȚA – Direcţia Judeţeană de Sport Caraș-Severin a premiat miercuri, 6 martie, cei mai buni gimnaști de la CSM Reșița și CSȘ Reşiţa, din anul 2023! Au fost recompensați cu diplome, cupe și echipamente sportive gimnaștii Andrei Titi, Robert Paşca, Alexandru Zăpârțan, Albert Popescu și antrenorii Robert Bălan și Alexandru Avram!

REȘIȚA – Handbaliștii au înregistrat încă o înfrângere în play-off și au cedat pe teren propriu, scorul 26-30 (11-12), în fața echipei CSM Alexandria, în etapa a VI-a!  Formația antrenată de Marius Bahan și Cristian Ionescu se află în acest moment pe locul 6, cu doar 3 puncte!

REŞIŢA – Zilele trecute, aleşii locali reşiţeni s-au întrunit în prima şedinţă de îndată din acest an. Pe ordinea de zi s-au aflat trei proiecte de hotărâre, unul dintre acestea fiind cel referitor la încheierea protocolului de colaborare între administraţia locală, Direcţia Silvică Caraş-Severin şi Asociaţia Bike Attack în vederea amenajării traseului educativ „Poiana Caraimanului“!