Caraş-Severin, Romania

LUPAC – După despărțirea de antrenorul Lucian Dobre, Voința Lupac l-a instalat oficial pe Adrian Enășescu în funcția de „principal”!

Adrian Enășescu s-a făcut cunoscut fotbalului din Caraș-Severin în principal prin promovarea de acum câțiva ani în Liga 3 cu Progresul Ezeriș. Acesta este în prezent și cursant al licenței UEFA A.

„Bine ai venit, Adrian-Ovidiu Enășescu! Clubul nostru s-a înțeles oficial cu Adrian-Ovidiu Enășescu. El va prelua postul de antrenor principal! Îi dorim mult succes și multe realizări în cadrul clubului nostru!”, este mesajul transmis de clubul din Lupac.

În același timp în care a fost anunțat Enășescu ca antrenor, Voința a reziliat, de comun acord, contractele cu portarul Dragoș Trașcă, dar și cu jucătorii Mihai-Aurel Clement, Andrei Vaștag, Alexandru-Darius Vasilescu și Victor-Alexandru Lolea.

„Clubul nostru s-a despărțit, de comun acord, de jucătorii Dragoș Trașcă, Mihai-Aurel Clement, Andrei Vaștag și Victor-Alexandru Lolea! Vă mulțumim pentru aportul adus în evoluția echipei noastre și pentru toată munca pe care ați depus-o în tricoul AFC Voința Lupac! Vă dorim mult succes mai departe în carieră!”, este comunicatul celor de la Lupac.

Formația din Lupac este pe locul 6 în Liga 3, Seria a VII-a, cu 21 de puncte obținute în 15 partide. Primul meci oficial din 2023 va fi pe 11 martie, când Voința va juca, acasă, cu ACS Viitorul Șimian.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu