CARANSEBEŞ – Într-o scrisoare deschisă primită la redacție, mai mulți medici de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș își exprimă…
CARANSEBEȘ – De data aceasta, tranșa de aparatură e plătită integral din cofinanțarea Primăriei Municipiului Caransebeș, în timp ce primele două au fost prin finanțarea Fundației Vodafone România!
POIANA MĂRULUI – Bărbatul de 40 de ani a fost adus la Ambulanța SMURD de salvamontiștii de la Muntele Mic, după o intervenție dificilă a acestora, într-o zonă accidentată!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
VEST – Pentru zona de vest, vor exista posturi special amenajate pe varianta de ocolire Timișoara, pe DN 58A, între Lugoj și V.V. Delamarina, jud. Timiș, și pe DN 57B – Petnic, jud. Caraș-Severin. Recenzorii vor fi amplasați pe ambele sensuri de mers în punctele menționate!
CARAȘ-SEVERIN – Conducerea AquaCaraș și primăriile Oravița și Bocșa promit intransigență în sancționarea constructorului care a spart străzile din cele două orașe și încă n-a apucat nici să bage rețelele de apă și canalizare, nici să refacă zonele sparte. Termenul limită? Octombrie 2022…
ORAVIȚA – Cunoscutul jurnalist din Marea Britanie, Charlie Ottley, a ajuns recent la Oraviţa pentru a realiza un nou episod ce va fi cuprins în documentarul Wild Carpathia!
REȘIȚA – După ce a semnat cu mai mulți jucători care au evoluat în Liga 1 și în Liga 2, printre care Rus și Buș, CSM Reșița a adus un fotbalist foarte apreciat în fotbalul românesc. Victoraș Astafei este cireașa de pe tort, iar acum salvarea de la retrogradare pare tot mai realizabilă.
REȘIȚA – Municipiul Reșița va fi gazda a trei campionate naționale școlare, din cele 20 de etape incluse în calendarul competițional: la gimnastică. lupte și înot!
CARAȘ-SEVERIN – Liderul Pro România mai spune că „13+2+1 înseamnă o altă majoritate ce anulează acea majoritate din 2016, construită de mine, și orice efort de atunci“.
REŞIŢA – Recent, administraţia locală reşiţeană a aprobat indicatorii tehnico-economici actualizaţi, proiectele şi cheltuielile tehnice pentru anveloparea blocurilor turn din B-dul Republicii 27, I.L.Caragiale nr. 1-6 şi Horea A5.
CARAŞ-SEVERIN – N-a fost nevoie decât de o lună pentru ca judeţul să rămână fără 176 de cărăşeni. Atât a pierdut Caraş-Severinul din decembrie 2019, până în ianuarie 2020, de la 316.719 locuitori la 316.543, iar statisticile demografice sunt îngrijorătoare.
CARAȘ-SEVERIN – Tribunalul Caraș-Severin i-a pus în libertate pe trei din cei cinci arestați în dosarul permiselor de port-armă. Este de vorba de Ioan Pop, Nicolae Cernea și Florin Negru, pentru care nu s-a mai prelungit măsura arestului preventiv, DIICOT Caraș-Severin cerând doar control judiciar pentru cei trei!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus cu scorul de 5-1 în fața Progresului Ezeriș, în primul meci amical din 2020. Jocul a avut loc pe terenul sintetic din Valea Domanului, iar marcatorii rosso-nerilor au fost Dat x2, Buș, Dodoi și Acka. Epure de la Ezeriș a înscris golul de onoare. Duminică, CSM Reșița va pleca în cantonamentul din Antalya, unde va susține mai multe partide de pregătire.
CARAŞ-SEVERIN – În prezenţa ministrului de Interne, Marcel Vela, noul prefect al judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a depus jurământul vineri, 31 ianuarie 2020!
CORNEREVA – Un incendiu ce a cuprins o casă din Lunca Zaicii, sat aparţinător de comuna Cornereva, a fost raportat la 112, vineri, în jurul orei 10.45, iar la faţa locului au intervenit de urgenţă două echipaje ale pompierilor militari din Caransebeş şi Herculane!
REȘIȚA – Handbaliștii reșițeni au reușit joi, 30 ianuarie, să câștige primul meci din deplasare din acest sezon. Partida dintre CSM Bacău și CSM Reșița s-a încheiat cu scorul de 27-26 în favoarea reșițenilor, cu acest succes rosso-nerii învingându-și fostul antrenor, pe Adrian Petrea.


