Vandalism şi nesimţire la Băile Herculane - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – Cei care au trecut în ultimele zile pe Strada Romană din staţiunea de pe Cerna au avut surpriza de a constata că una dintre statuile care decorau zona şi-a luat… tălpăşiţa.

Nu, nu s-a produs vreun miracol şi statuia nu a prins brusc viaţă ca să plece la o plimbare prin oraşul care se crede staţiune. Dispariţia ei nu e nici un mister. A fost pur şi simplu vandalizată. Singurul mister este identitatea făptaşului. Sperăm că va fi unul de scurtă durată pentru că, indiferent că o fi fost vreun tânăr teribilist sau vreun hoţ în adevăratul sens al cuvântului, „iubitorul de artă“ merită pedepsit. Să măture străzi, să desfunde canale, să sape şanţuri… orice. N-o fi fost statuia chiar Venus de Milo, dar chiar şi aşa, este un act de pură nesimţire şi proastă creştere să vandalizezi o tăcută reprezentantă a sexului feminin, care stătea liniştită pe marginea drumului, nederanjând pe nimeni cu nimic.

„Statuia a fost vandalizată, iar noi am recuperat-o pentru a încerca să o reparăm. Noi doar am găsit-o în această stare şi am anunţat Poliţia, care cercetează în momentul de faţă cazul pentru a identifica făptuitorul“, ne-a spus primarul Cristian Miclău.

JCS-F.M.