CARAȘ-SEVERIN – Nouă luptători antrenați de Adrian Dacica și Florin Dință au reușit să se califice la turneul final al…
VEST – Cel mai important contract de finanţare pentru domeniul feroviar din cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de 8,77 miliarde lei, a fost semnat şi presupune modernizarea liniei de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad, pe o lungime totală de 162 km!
CARAŞ-SEVERIN – Aceasta este întrebarea cea mai des adresată în ultima vreme echipei de la Acasă în Banat. Voluntarii se pregătesc pentru alte acţiuni, iar în prezent se preiau donaţii de materiale de construcţii şi diverse bunuri!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Asta spune Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin după ce magistrala Transgaz Prunișor-Orșova-Băile Herculane-Jupa a primit autorizația de construire de la Ministerul Energiei!
REŞIŢA – Începând de miercuri, 17 august 2022, circulația pe Bulevardul Revoluției din Decembrie, de la intersecția cu Bulevardul A. I. Cuza – zona OMV până la intersecția cu Piața T. Vuia – zona Universitate, se va închide pentru a putea extinde lucrările de modernizare a transportului public aflate în derulare în Municipiul Reșița!
CARAŞ-SEVERIN – Pe lista obiectivelor de investiţii care vor primi finanţare prin Programul Naţional „Anghel Saligny“ se află şi comuna Forotic!
CARAȘ-SEVERIN – Una din cele mai frumoase, dar mai puțin cunoscute, căderi de apă din Banat, a beneficiat sâmbătă de o amplă acțiune de igienizare, grație unor oameni inimoși, angajați de la Ocolul Silvic Moldova Nouă și rangeri ai Parcului Natural Porțile de Fier!
REŞIŢA – Longevitatea biografică a scriitorului este dublată de longevitatea intelectuală, care şi-a găsit expresia în cărţi ce-i atestă valoarea în interval.
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 22 februarie, cu scorul de 4-1, în deplasare, în fața echipei Pandurii Târgu Jiu. Rosso-nerii au înscris prin Emanuel Dat, Victoraș Astafei și Laurențiu Breșneni de două ori.
ANINA – Asta datorită unei noi campanii organizate de Asociaţia Standpunkt e.V. în parteneriat cu Primăria Anina, sterilizările fiind programate la Padocul Crivina (fosta staţie de distribuţie a gazelor), în perioada 28 februarie – 1 martie 2020!
REŞIŢA – „Chiar şi în situaţia politică actuală, PNL continuă să guverneze pentru oameni“, a spus răspicat Jaro Marşalic, vicepreşedintele PNL Caraş-Severin!
ORAVIȚA – Bărbatul de 28 de ani, aflat la muncă, a tăiat cu drujba creanga unui copac, iar aceasta a căzut peste el, omorându-l!
REŞIŢA – De fapt, cu această performanţă se poate lăuda VeloCity – Fabrica de biciclete din municipiul de pe Bârzava!
REŞIŢA – Conform legendei, strălucitul calif Harun al-Rashid obişnuia să se deghizeze în om de rând şi, împreună cu Jafar, să se piardă printre muritorii de rând din ţinuturile sale, pentru a fi mereu conectat la viaţa reală a supuşilor săi şi la problemele şi abuzurile cu care aceştia se confruntă!
REŞIŢA – Cu puţin timp în urmă am aflat că reşiţeanul nostru, prof. Doru Morariu, s-a stins în jurul orei 9.30, la Iaşi, unde era internat, la vârsta de 68 de ani!
