22 de milioane de lei pentru alimentarea cu apă a comunei Forotic - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Pe lista obiectivelor de investiţii care vor primi finanţare prin Programul Naţional „Anghel Saligny“ se află şi comuna Forotic!

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a alocat 22 de milioane de lei pentru înfiinţarea reţelei de alimentare cu apă şi sistem de canalizare menajeră în comuna Forotic, din suma de 35.297.281,14 lei, pe care o solicitase administraţia locală din comună. Alexandru Sporea, edilul acestei comune, este optimist vizavi de acest proiect, fiind de altfel, unul dintre obiective principale ale sale încă de la preluarea mandatului.

„Pentru noi un vis, pentru alții o normalitate! Comuna Forotic a primit finanțare la proiectul de investiții «Înfiinţare reţea de alimentare cu apă şi sistem de canalizare menajeră», proiect depus pentru prima dată de către administraţia locală din Forotic. A fost de la început unul dintre obiectivele mele principale, dar până vom ajunge la normalitatea zilelor în care trăim, mai avem mult de muncă!“, a precizat Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic.

JCS-Nicoleta Moraru