REȘIȚA – La cererea clubului bucureștean, Marco Ehmann s-a întors la Dinamo București. Fundașul a fost împrumutat vara trecută la…
REȘIȚA – Sportivii de la secția de kickbox a CSM Reșița s-au prezentat excelent la „Kingautocup” și s-au remarcat prin medaliile obținute! Concursul a avut loc în județul Argeș, în localitatea Săticu de Sus, fiind împărțit în două structuri, interclub și gala semipro!
CARAȘ-SEVERIN – La praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, mai multe lăcașuri de cult din Eparhia Banatului de Munte și-au cinstit ocrotitorul. Printre acestea, se numără Catedrala Episcopală din Caransebeș, schiturile de pe Muntele Mic și Semenic și Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor” din Bocșa Vasiova, unde Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a poposit duhovnicește!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Cea mai recentă licitație, care promite că va pune pe linia de plutire bacul de la Moldova Nouă, a avut un singur ofertant, devenit și câștigător: AquaCaraș. Adică singura societate care ar fi avut forța necesară, după cum ne mărturisește chiar directorul general al acesteia!
ORAVIȚA – Orașul cărășean a cucerit inima juriului, alături de alte două din țară, printr-o poveste frumoasă despre reconstruire și dezvoltare, despre un oraș modelat de tineri pentru tineri!
REȘIȚA – Municipalitatea a scos la licitație, pe SICAP, achiziția inclusiv pentru stații de încărcare și sistem de e-ticketing!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit IPJ, accidentele rutiere cu victime, înregistrate anul trecut pe raza judeţului, au fost mai multe decât în 2018!
BOZOVICI – Primarul comunei Bozovici este scandalizat de amendamentul votat în ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, prin care comuna primeşte mai puţin de jumătate din banii alocaţi anterior.
REȘIȚA – Atleta Daria Grigoroiu, legitimată la Clubul Sportiv Universitatea Reșița și la Clubul Sportiv Școlar Reșița, a reușit recent să califice la Campionatele Balcanice. Reșițeanca va concura la sfârșitul acestei săptămâni în Turcia, iar antrenorul Ștefan Nagy speră la o medalie din partea elevei sale!
CARANSEBEȘ – Este povestea uluitoare pe care ne-o prezintă oamenii legii, care au dat de ițele acesteia marți, 4 februarie.
CARAŞ-SEVERIN – Spune Laura-Gabriela Iancu, prim-procurorul tribunalului cărăşean, în contextul în care există greşeli chiar şi în aplicarea legii penale, fiind de părere că „actul de justiţie trebuie să fie pur, onest şi să nu fie încrâncenat“.
CARANSEBEȘ – Managerul Adrian Cican a reacționat după ce 33 de medici din Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș i-au cerut să demisioneze!
CARANSEBEŞ – Într-o scrisoare deschisă primită la redacție, mai mulți medici de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș își exprimă nemulțumirea față de managementul lui Adrian Cican și-i cer acestuia să demisioneze!
CARAȘ-SEVERIN – Avertizările meteo întră în vigoare de marți, 4 februarie și sunt valabile până miercuri dimineața, la ora 8.
REŞIŢA – Reabilitarea şi modernizarea străzilor secundare din oraş se va face etapizat şi concomitent în mai multe zone ale oraşului.
BĂILE HERCULANE – Cei care au trecut în ultimele zile pe Strada Romană din staţiunea de pe Cerna au avut surpriza de a constata că una dintre statuile care decorau zona şi-a luat… tălpăşiţa.
