CARAŞ-SEVERIN – Cărăşenii care au optat pentru această variantă au primit, pentru ultimul semestru al anului şcolar precedent, 1,1 milioane…
CARAȘ-SEVERIN – Toți cei care au vizitat standul județului s-au delectat cu preparate tradiționale specifice și au făcut cunoștință cu folclorul cărășean!
REȘIȚA – Decizia a fost adoptată prin vot secret, pe 22 februarie, în cadrul Adunării Generale. Asta face ca, în momentul de față, prof. univ. dr. Mircea Martin să fie singurul membru titular în viață născut la Reșița al celui mai reprezentativ for academic al României!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Pentru asta se încearcă generarea unei dezbateri la nivel de județ prin care să fie primite propuneri. Acestea pot veni deopotrivă din interiorul, cât și din exteriorul domeniului sănătății!
CARAŞ-SEVERIN – Cei de la DRDP Timişoara continuă lucrările de punere în siguranţă a versantului pe DN 57. O nouă operaţiune de detonare va avea loc vineri după-amiaza, anunţă cei de la Drumuri!
CARAȘ-SEVERIN – Asta crede deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan vizavi de măsura considerată incorectă, impusă recent, dar care a avut efecte negative!
ANINA – Datorită demersurilor făcute de administraţia locală, în curând, Anina va fi pusă pe harta staţiunilor turistice de interes local!
CARAȘ-SEVERIN – Apărut recent la editura Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti „eLiteratura“, noul volum al autorului – „Doar trei cuvinte“ – va fi lansat în curând la Bocşa!
ADVERTORIAL. Dacă se tot vorbeşte de schimbare, şi ecologiştii pun pe tapet propunerile lor, menite să pună lucrurile pe roate!
ADVERTORIAL. Andra Pleșa, candidatul PNL la funcţia de primar al Caransebeșului, consideră că multe dintre problemele orașului fac parte dintr-un cerc vicios. Aceasta spune că “municipiul Caransebeș se află într-o etapă de stagnare” și că “tinerii nu mai văd aici un viitor și aleg să plece în zone mult mai dezvoltate din ţară sau din afară”!
CARAȘ-SEVERIN – Jucătoarea născută în Caransebeș, a 88-a jucătoare a lumii, are o săptămână excelentă pe malul Bosforului și s-a calificat în această seară în a treia finală WTA a carierei!
REŞIŢA – Avem un judeţ cu un potenţial uriaş, unic, cu patru parcuri naţionale, cu obiective dintre cele mai frumoase, însă drumurile până la ele îţi lasă un gust amar, cred cei de la USR Plus!
REŞIŢA – Candidatul PMP Caraş-Severin pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean consideră că transportul pe Dunăre poate fi extins pentru a contribui la dezvoltarea judeţului!
REȘIȚA – A spus-o sâmbătă la Caransebeș ministrul Economiei, Virgil Popescu, potrivit căruia „bijuteria coroanei” energiei românești are nevoie de UCMR, iar tranzacția se va face în perioada imediat următoare!
CARANSEBEȘ – Ministrul Economiei, Virgil Popescu și managerul SEBN România, Cătălin Tischer, au anunțat astăzi la Caransebeș că producătorul de cabluri Sumitomo Bordnetze își relocă activitatea din Ucraina, iar o parte din locurile de muncă ajunge în locația de la ieșirea din municipiul gugulan!
REȘIȚA – CSM Reșița a reușit să obțină primul succes din actuala stagiune de Liga 2, sâmbătă, 12 septembrie, cu Aerostar Bacău. Formația antrenată de Alexandru Pelici s-a impus la limită, cu scorul de 1-0, marcatorul golului fiind Laurențiu Buș în minutul 40!


