Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Apărut recent la editura Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti „eLiteratura“, noul volum al autorului – „Doar trei cuvinte“ – va fi lansat în curând la Bocşa!

Mulţi dintre cititorii noştri îl cunosc deja ca autor al multor careuri de rebus sau integrame, pe care ni le-a trimis din Germania la redacţie şi pe care le-am publicat, dealtfel, cu prilejul aniversării celor 30 de ani de la apariţia în revista Rebus a primului său careu. Puţini îi cunosc însă faţeta literară, fiindcă Adalbert Gyuris a publicat până în prezent mai multe cărţi de versuri, publicistică sau povestiri. De astă dată ne-a surprins cu această nouă carte de versuri intitulată „Doar trei cuvinte“, proiect editorial gata de tipar încă de anul trecut fiindcă, obsedat de puterea cuvântului, s-a ambiţionat să dea versului posibilitatea extremă a esenţializării.

„Ideea de «Doar trei cuvinte» e interesantă, îi scrie poetul George Vulturescu, poate produce sensuri fie că seamănă cu poezia «într-un vers» a lui Pillat, fie cu poezia haiku… Eu scriu diferit, nu am aptitudini pentru poezia care devine, într-un fel, aforism… O apreciez, îmi plac și la dumneavoastră câteva din «Doar trei cuvinte». Consideraţia mea pentru tot ceea ce faceţi“.

Coperta a patra este semnată de scriitorul Vasile Poenaru, care a remarcat că autorul „propune o nouă specie lirică, obţinută prin concentrarea extremă, poezia formată din numai trei cuvinte. Aplicând această formulă inovatoare, ne oferă în cadrul volumului de faţă, numeroase scântei de emoţie şi idee care ne stimulează să ne punem sufletul şi mintea în mişcare. Poetul ne ajută să înţelegem puterea extraordinară a cuvântului, a imaginii artistice, atunci când mânuitorul lor este un creator inspirat şi talentat, care pătrunde structurile cele mai profunde ale gândirii şi simţirii umane şi vibrează la unduirile pline de semnificaţie ale acestora“.

După cum ne-a mărturisit, autorul va reveni ca în fiecare an la Bocşa, cel mai probabil la sfârşitul lunii septembrie, intenţionând să organizeze un eveniment pentru a-şi lansa noua carte de versuri.

JCS-Alexandra Gorghiu