REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean povesteşte cum, după ce a făcut 20 de ani macaroane, a învăţat să fie primar,…
CARAȘ-SEVERIN – … pentru că s-ar putea să aveți de așteptat până să-l puteți preschimba. Instituția Prefectului Caraș-Severin recomandă șoferilor ale căror permise vor expira în următoarele luni să se adreseze autorităților înainte de acest termen, întrucât numărul mare de permise expirate, 7.206, va crea „îmbulzeală”!
CARANSEBEȘ – Vorbim de foștii de acum administratori ai operatorului de salubritate și transport din Caransebeș, dar și de posibilii înlocuitori ai acestora. Demiteri care, cel puțin în cazul lui Minea, sunt surprinzătoare, ținând cont de faptul că aceasta era și consilier personal al primarului Felix Borcean, funcție pe care nu o mai deține de câteva zile!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul PSD, Silviu Hurduzeu, spune că social-democraţii susţin majorarea pensiilor cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie 2023 și pentru viitor consideră că e necesar ca măsurile guvernului să se concentreze pe protejarea pensionarilor cu venituri mici!
ADVERTORIAL. Deși iluminatul cu LED-uri nu este ceva nou, tehnologia este într-adevăr în plină expansiune pentru utilizatorul casnic, iar acum este un moment excelent pentru a face tranziția la lustre LED!
CARAŞ-SEVERIN – Ţeparii au găsit o nouă metodă să îşi bage mâinile în buzunarele românilor: au făcut un site pe care vând roviniete!
REȘIȚA – Majoritatea fotbaliștilor de la CSM Reșița își încheie contractele la data de 30 iunie, iar președintele Bobar este optimist că aceștia vor evolua în Valea Domanului și din sezonul viitor!
REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean a povestit cum şi-a făcut echipă, învăţând de la cei mai buni, printre modelele de inspiraţie numărându-se exemplele de bune practici ale municipiilor Cluj Napoca şi Alba Iulia!
MOLDOVA NOUĂ – Proiectul a fost aprobat în Consiliul Local încă de la începutul anului, contractul fiind deja semnat cu ADR Vest, care finanţează lucrările prin Regio – POR 2014 – 2020!
CARAŞ-SEVERIN – … ele făcând parte din identitatea unui om, spune prim-procurorul Laura Gabriela Iancu, care crede că, zilele acestea, importante sunt în primul rând responsabilitatea, respectul faţă de ceilalţi, purtarea măştii fiind şi o măsură de protecţie a celor din jur!
REŞIŢA – Conform adeverinţelor APIA, care confirmă că agricultorii au depus cererile unice de plată pentru campania 2020, valoarea creditului de care pot beneficia aceştia este de 85 la sută din valoarea sumei calculate!
REŞIŢA – Un accident grav s-a petrecut în urmă cu câteva minute pe Calea Timişoarei din Reşiţa, în apropiere de Dedeman. O maşină a fost pur şi simplu strivită de un tir. La faţa locului au sosit echipaje ale poliţiei, ambulanţei şi pompierilor pentru descarcerare. Şoferul maşinii părea inconştient însă Poliţia nu a putut preciza în acest moment dacă mai trăia sau nu. Imaginile spun mai mult decât o mie de cuvinte!
CARAŞ-SEVERIN – Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pentru judeţul nostru o avertizare Cod Portocaliu în intervalul 20.05.2020 ora 20 – 21.05.2020 ora 20! Fenomenele care se pot produce sunt ploi torenţiale în cantităţi de 40-50 l/mp şi izolat 60 l/mp, vijelii, grindină şi descărcări electrice!
ROMÂNIA – Guvernul Ungariei modifică orarul şi traseele de tranzit în Ungaria, după ce ministrul de Interne al României, Marcel Vela, a discutat la Budapesta cu omologul său maghiar posibilitatea ca 10 puncte de frontieră să fie deschise permanent între România și Ungaria!
REŞIŢA – Un val de nemulţumire a umplut reţelele de socializare în ultimele ore, oamenii arătându-se revoltaţi despre faptul că autorităţile şi media ascund o crimă ce s-a petrecut în Reşiţa, marţi seara!
REŞIŢA – Un apartament de la etajul al treilea al unui bloc cu patru etaje de pe Aleea Tuşnad din Reşiţa a fost cuprins, în această dimineaţă, de flăcări. Pompierii militari reşiţeni au intervenit de urgenţă cu patru echipaje, la faţa locului fiind prezente şi un echipaj SMURD, şi alte patru ambulanţe!
