Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Sportivii legitimați la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au cucerit în anul 2019 nu mai puțin de 91 de medalii.

„Multe dintre medaliile câștigate de Clubul Sportiv Universitatea Reșița în acest an au fost obținute de secția de atletism și aici mă refer la un număr de 85 de medalii. Dintre acestea, 73 de medalii au fost obținute la seniori și tineret, iar 12 medalii au fost câștigate la juniori. Secția de volei pe plajă a adus în 2019 șase medalii: una la juniori și cinci la seniori, la campionate naționale și la Cupa României. Secția de handbal a terminat pe locul trei în Liga a II-a. În concluzie, putem spune că suntem mulțumiți de aceste rezultate și sperăm că și pe viitor sportivii de la CSU Reșița vor câștiga cât mai multe medalii la competițile la care vor fi angrenați”, a declarat Octavian Măzăran, directorul Clubului Sportiv Universitatea Reșița.

JCS-Ștefan Moraru