Caraş-Severin, Romania

VEST – Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au confirmat, luni, efectuarea a cinci percheziţii, în judeţele Timiş şi Arad, la sediile unor instituţii publice şi la un partid politic, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2016 – 2019. Trei parlamentari sunt vizaţi de perchezițiile făcute de procurorii DNA Timișoara la sediul PSD Arad, respectiv Florin Tripa – deputat PSD de Arad, Dorel Căprar – deputat PSD de Arad şi Ioan Chisăliţă – deputat PSD de Caraş Severin, au declarat surse din anchetă, potrivit Mediafax.

Caraş-Severin, Romania









Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – Asta este concluzia halucinantă a unui vot negativ dat de opoziția din Consiliul Județean modernizării drumurilor și dezvoltării din zona Borlova-Muntele Mic, stațiune turistică de interes național, de teamă ca nu cumva civilizarea drumurilor forestiere pentru turism să pună piedici exploatărilor de masă lemnoasă din pădurile zonei!

CARAŞ-SEVERIN – „Credeţi-mă că au făcut rapoarte pentru lucrări efectuate cu tractor  care nu mai circulă în România de ani de zile, dar de hoţi ce sunt nu au ştiut că acel tractor nu mai există“. Sunt afirmaţii făcute de preşedintele Consiliului Judeţean în plenul şedinţei de joi a forului decizional, în momentul în care s-a discutat despre banii judeţului proveniţi din excedentul bugetar!