După o şedinţă aprinsă a liberalilor cărăşeni, Isac va fi vicepreşedinte - Caon.ro
Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Marius Isac, fostul viceprimar al Caransebeşului, va fi propus pentru al doilea post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, în locul regretatului Dan Stan!

Liberalii cărăşeni s-au întâlnit în şedinţa Biroului Politic Judeţean pentru a decide cine va ocupa al doilea post de vice al administraţiei judeţene. Au existat două propuneri: Marius Isac, susţinut de Romeo Dunca şi Nelu Popa, şi Daniel Surdu, susţinut de mulţi alţi liberali. Ședinţa a fost una cu multe replici, pentru că preşedintele CJ şi primarul Reşiţei l-au vrut pe Isac, iar Surdu avea toate şansele să obţină votul colegilor de partid. Mai în glumă, mai în serios, ca să fie bine şi să nu fie rău, vorba lui Hagi, Daniel Surdu şi-a retras candidatura. De ce? Ne-a spus chiar el.

„Sunt multe de spus, dar mai bine tac pentru unitatea partidului. Mi-am retras candidatura pentru că oricum împărţelile pe la Consiliul Judeţean sunt făcute şi nu am vrut să încurc pe nimeni. Îi sprijin în continuare şi pe Dunca şi pe Popa, eu ţin la unitatea partidului şi nu vreau ca cineva să aibă de suferit. Pentru mine mai importantă este buna înţelegere dintre primarii liberali şi preşedintele Consiliului Judeţean decât o funcţie de vicepreşedinte. Sper ca Isac să facă treabă şi îl susţin cu orice dacă are nevoie. Aşadar, mi-am retras candidatura pentru binele PNL Caraş-Severin“, a precizat Daniel Surdu.

Marius Isac va fi propus pentru funcţie şi votat în şedinţa de mâine a Consiliului Judeţean. „Mulţumesc domnului preşedinte Marcel Vela, domnului preşedinte Romeo Dunca şi colegilor din cadrul Biroului Politic Judeţean pentru încrederea acordată azi pentru funcţia de vicepreşedinte. Este o încredere care mă responsabilizează şi mă obligă la performanţă alături de colegii din Consiliul Judeţean“, ne-a declarat Marius Isac.

JCS-Nina Curiţa