CARAȘ-SEVERIN – Managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița, Cristian Toader, avertizează că reclamațiile pacienților privind comportamentul medicilor și al asistenților medicali vor fi analizate, iar conflictele care nu pot fi rezolvate prin dialog pot ajunge la sancțiuni disciplinare!
„Dacă nu se poate media conflictul, se va trece la măsuri disciplinare împotriva celor care au greșit.“, a declarat acesta. Întrebat cum va verifica situațiile în care pacienții reclamă public un comportament necorespunzător al personalului medical, Toader a explicat că primul pas va fi audierea ambelor părți. „În primul rând, se va discuta cu ambele părți. Să vedem. Și depinde de amploarea conflictului.“, a precizat managerul. Acesta spune că, în cazul unor probleme minore, se va încerca rezolvarea situației în interiorul spitalului, după o analiză atentă. Pacientul și cadrul medical vor fi ascultați pentru a se stabili ce a generat neînțelegerea. Dacă starea pacientului nu permite o discuție directă, vor fi consultați aparținătorii. „O să vedem care sunt motivele, o să încercăm să înțelegem motivele fiecăruia.“, a afirmat Cristian Toader, subliniind că sancțiunile vor interveni atunci când conflictul nu poate fi mediat și se constată că au existat greșeli.
În viziunea managerului, analiza fiecărei reclamații și încercarea de mediere reprezintă primii pași pentru clarificarea situațiilor tensionate. Dacă dialogul nu dă rezultate, iar responsabilitatea personalului medical este stabilită, pot urma măsuri disciplinare. „Dar cea mai bună variantă, consider eu, este analiza.“, a subliniat Cristian Toader, precizând că buna desfășurare a activității medicale ține și de directorul medical al spitalului.
Mesajul managerului este că reclamațiile nu vor fi soluționate fără verificări, dar nici conflictele în care se constată greșeli nu vor fi lăsate fără consecințe. „Dacă ajungem la un conflict, vom încerca să mediem, dacă este posibil. Dacă nu, sigur, măsuri disciplinare. Să nu se mai întâmple a doua oară.“, a conchis Cristian Toader.
JCS-Denis Dutca
