Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană continuă tradiţia ultimilor ani, conturată pe malurile Bârzavei, de a desemna cel mai frumos brad ecologic al anului, prin votul reşiţenilor, pe Facebook. Iar brăduţii înscrişi în cursă, realizaţi deja de elevi, pot fi admiraţi în Piaţa Tricolorului (Victoria).

„Reșițeni, alegem cel mai frumos brad și anul acesta? ECO Christmas Tree este concursul pe care Primăria Reșița l-a propus unităților de învățâmânt și care, începând de vineri, 6 decembrie, se află în spațiul virtual pentru like-urile voastre! Elevii reșițeni au spus DA și au construit, fiecare după propria inspirație, brăduți din materiale reciclabile care așteaptă până în 19 decembrie, ora 00.00, când vom spune stop vot. Căștigătorii, trei la număr, vor fi premiați pe scena din Parcul Tricolorului, în data de 20 decembrie, la ora 17.00. Mult succes tuturor!“, notează reprezentanţii municipalităţii într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Primăriei Reşiţa.

A.M.