REȘIȚA – Cei doi viceprimari au fost votaţi, marţi, cu unanimitate de voturi, în cadrul unei şedinţe de îndată a…
CARAȘ-SEVERIN – 103 voturi pentru, din 105 prezenți, l-au reconfirmat în funcția de secretar al Senatului, pe care o deținea deja, pe social-democratul cărășean Ion Mocioalcă!
CARAȘ-SEVERIN – Este în curs constituirea unui ADI care să transforme stațiunea în una de interes național. În prezent, în zonă sunt trei stațiuni de interes local, anume Semenic, Gărâna și Secu!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit cifrelor oficiale, cele mai multe dintre cursurile organizate anul trecut în județ au vizat formarea ca lucrător…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Pe lângă pădurile incluse în patrimoniul UNESCO, Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei include şi satul Ineleţ, un loc cu peisaje atemporale şi oameni deosebiţi!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan crede că acordul la nivel european prin care multinaționalele sunt supuse unui impozit minim de 15% va duce la crearea unui mediu concurențial echitabil și la eliminarea societăților de tip „cutie poștală“, folosite pentru evaziune fiscală!
REȘIȚA – Prima competiție din 2023 a secție de baschet de la CSM Reșița va începe în luna martie! Va fi un turneu mixt, iar reșițenii vor întâlni echipe din zona de vest a țării!
MOLDOVA NOUĂ – Este vorba de Kashy, cum îl cunoaşte comunitatea de Moldova Nouă, care a trecut în următoarea etapă a competiţiei muzicale, după ce a impresionat trei dintre juraţi!
REȘIȚA – Artistul Plastic Marian Truţulescu a fost surprins în timp ce picta la o lucrare de mari dimensiuni pe peretele unui bloc de pe strada Bielefeld!
REŞIŢA – Astfel aprecia primarul Ioan Popa ceremonia de învestire a celor 22 de aleşi locali ai reşiţenilor!
CARANSEBEȘ – Zilele trecute au avut loc alegeri la Colegiul Medicilor din România (CMR), iar noul președinte al forului este medicul Daniel Coriu. Acesta a primit 31 de voturi, față de cele doar 18 obținute de Gheorghe Borcean. Chirurgul Gheorghe Borcean rămâne totuși vicepreședinte al Colegiului Medicilor și membru al Biroului Executiv, urmând să coordoneze Departamentul de Jurisdicție profesională!
CARAŞ-SEVERIN – Din fericire, în acest dosar de evaziune fiscală, prejudiciul de peste 400.000 de lei a fost recuperat, după aproape 5 ani de la comiterea faptei!
REȘIȚA – Campionatele Naționale de lupte seniori au avut loc la Sala Polivalentă din Reșița, competiție la care luptătorii reșițeni s-au remarcat. Șapte medalii (două de aur, una de argint și patru de bronz) au cucerit sportivii antrenați de Adrian Dacica și Florin Dință, iar în clasamentul pe cluburi și asociații, Reșița a ieșit pe locul 2. Cu echipa, Reșița a ieșit pe 3!
CARANSEBEȘ – La doar o zi după ce a împlinit 18 ani, pe 22 octombrie, tânărul judoka originar din Caransebeș a obținut argintul la categoria 60 kg, la Cupa României de seniori, de la Poiana Brașov!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de trei accidente rutiere s-au produs în județ, sâmbătă, două dintre ele cu victime, tot două dintre ele pe DN 6!
BOLVAȘNIȚA – Fiecare adolescent care trece pragul spre vârsta responsabilității complete visează la un majorat diferit, de neuitat. Lucru reușit, am zice, noaptea trecută, la Bolvașnița, unde polițiștii din Caransebeș s-au autosesizat și au intervenit la o petrecere de majorat organizată în curtea unei gospodării!
