SLATINA-TIMIȘ – Exista riscul extinderii la a patra locuință, iar salvatorii au găsit incendiul manifestându-se generalizat!
În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, pompierii militari din Caransebeș și Herculane, dar și cei civili locali, au intervenit pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins trei locuințe din Slatina-Timiș. La fața locului au ajuns două autospeciale de stingere aparținând ISU, o ambulanță SMURD și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Slatina-Timiș.
„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la trei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 950 mp, existând pericolul propagării flăcărilor la o a patra gospodărie aflată în imediata vecinătate. Pompierii au acționat timp de aproximativ patru ore pentru lichidarea incendiului, reușind să împiedice extinderea acestuia la cea de-a patra locuință și să salveze bunuri materiale și construcții din calea flăcărilor. În urma incendiului, la prima locuință au ars acoperișul, pe o suprafață de aproximativ 600 mp, mai multe încăperi și anexe gospodărești, precum și bunuri aflate în interior. De asemenea, aproximativ 70 de păsări de curte au pierit. La cea de-a doua locuință au ars acoperișul, pe o suprafață de aproximativ 300 mp, și trei încăperi. Totodată, pompierii au reușit să salveze un tractor, o remorcă, aproximativ 50 mp din acoperiș și o anexă gospodărească. La cea de-a treia locuință a ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 50 mp, intervenția promptă a echipajelor împiedicând propagarea incendiului la restul construcției. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime.“, transmite ISU „Semenic“.
Potrivit salvatorilor cărășeni, cel mai probabil incendiul ar fi izbucnit în urma unui scurtcircuit electric.
JCS-A.M.
