CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț a obținut un succes important în prima manșă a barajului de promovare, câștigând cu scorul de 2-1 în fața formației CSC Negomir, într-o partidă disputată pe teren neutru, la Fărcășești. Rezultatul le oferă celor din Bogodinț un avantaj important înaintea returului, însă calificarea rămâne deschisă!
Meciul a avut o desfășurare intensă, cu momente de echilibru și faze disputate la ambele porți. Prima repriză a fost una prudentă, în care cele două echipe au încercat să evite greșelile majore, însă după pauză jocul s-a animat considerabil. CSC Negomir a fost prima echipă care a lovit pe tabelă, în minutul 49, prin Horia Sitoianu, care a finalizat o acțiune ofensivă a gazdelor și a adus avantajul pentru formația sa. Reacția oaspeților a venit însă rapid, FC Nera Bogodinț reușind să restabilească egalitatea în minutul 53, prin Abel Ursu, care a profitat de o fază bine construită și a readus echilibrul pe tabelă. După egalare, partida a rămas deschisă, cu ambele echipe încercând să își asume inițiativa. Jocul a devenit din ce în ce mai fragmentat, cu dueluri intense la mijlocul terenului și multe momente de luptă fizică. Golul decisiv a venit în minutul 81, când Mouhamed Toure a finalizat o acțiune ofensivă și a adus Nera Bogodinț în avantaj. Reușita s-a dovedit decisivă, iar până la final scorul a rămas neschimbat, oaspeții reușind să gestioneze ultimele minute și să își asigure victoria.
Succesul obținut în deplasare reprezintă un pas important pentru formația din Bogodinț în lupta pentru promovare, însă ecuația calificării rămâne deschisă înaintea manșei retur, unde presiunea va fi la fel de mare.
La finalul partidei, team-managerul Cristian Șodâncă a apreciat efortul echipei și capacitatea de a reveni după ce a fost condusă pe tabelă: „O victorie importantă, obținută prin dăruire, sacrificiu și caracter! Nu a fost cel mai bun joc al nostru, dar în astfel de meciuri se joacă pentru promovare, se joacă și se câștigă pragmatic. Îi felicităm pe băieți pentru puterea de a întoarce scorul după ce am fost conduși, dar trebuie să rămânem concentrați, pentru că în retur va fi nevoie de aceeași atitudine.”
Oficialul a făcut referire și la comentariile apărute în jurul echipei în ultima perioadă: „Am auzit în ultimele zile părerile multor «cunoscători» de fotbal care spuneau că nu vrem să promovăm, că ajungem la baraj și lăsăm adversarii. Îi invităm să facă ei mai mult decât noi și să ne arate cum se face sau să ne lase în pace.”
Returul barajului de promovare va decide echipa care va avansa în Liga 3, FC Nera Bogodinț urmând să pornească cu un avantaj minim, după succesul obținut în deplasare. Partida retur este programată pentru 27 iunie, de la ora 17.30, pe terenul din Valea Domanului.
FC Nera Bogodinț: Petruț – Stoia, Banac, Odejobi, Chiratc – Gomboș, Săndescu, Ndoye, Olariu, Avramovici – Ursu. Rezerve: Bud, Nicolici, Dalea, Dănciulescu, Toure, Domil D., Domil C., Ponoran, Tîrna. Pe parcursul jocului au mai intrat: Domil C., Ponoran, Tîrna, Toure.
JCS-Ștefan Moraru
