ANINA – Asociaţia Standpunkt e.V. în parteneriat cu Primăria Anina organizează o nouă campanie de sterilizări gratuite!
MOLDOVA NOUĂ – Regulamentul privind circulaţia autovehiculelor mai mari de 3,5 tone pe străzile din Moldova Nouă a fost supus recent dezbaterii publice!
CARANSEBEȘ – Doar doi parlamentari cărășeni, Marcel Vela (PNL) și Marius Damian (PSD), s-au arătat interesați de situația Spitalului Județean de Urgență Reșița (SJUR) și au venit la întâlnirea cu președintele Consiliului Județean (CJ), Romeo Dunca pe această temă. Asta deși toți parlamentarii cărășeni au fost invitați nominal, spune șeful CJ!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 22 octombrie, scor 28-32, deplasarea cu SCM Politehnica Timișoara, în ultima etapă din turul campionatului!
REȘIȚA – Ediția a X-a a Memorialului „Ioan Schuster” la înot a fost organizată de clubul Reşiţa 07, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caras-Severin şi al Primăriei Reşiţa!
REȘIȚA – Când ți-e sete tare, fericirea înseamnă un pahar cu apă. Greșesc? Nu. Sunt cuvinte spuse de oameni mai înțelepți decât mine, dar care au trăit alte vremuri!
REŞIŢA – Pandemia a pus pe masa discuţiilor trei posibile scenarii care sunt luate în calcul în privinţa deschiderii noului an la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa. Universităţile au primit, de la ministerul de resort, mână liberă pentru a-şi organiza activităţile didactice cu studenţii în contextul pandemiei actuale!
REŞIŢA – Compozitorul şi dirijorul Sabin Pautza şi-a dezvăluit o altă latură a personalităţii sale creatoare, aceea de autor al unor savuroase glume, bancuri şi cugetări pe care le-a reunit într-o carte!
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană a primit semnătura finanţării pentru un nou proiect de reabilitare, de modernizare şi de extindere a reţelei educaţionale!
CARAŞ-SEVERIN – Birocraţia înregistrării în Spaţiul Privat Virtual a fost simplificată, astfel că pentru persoanele fizice a fost introdusă o nouă facilitate, aceea a identificării vizuale online, procedură deja operaţională!
REŞIŢA – Este trista poveste agitată a unei reşiţence care a fost smulsă din intenţiile sinucigaşe de către salvatori, asupra cărora ulterior s-au îndreptat crizele de isterie şi exploziile de agresiune ale femeii!
REŞIŢA – Edilul a explicat cum a reuşit să înveţe de la alţii să redimensioneze schema de personal, aerisirea permiţându-i să majoreze salariile celor care au meritat acest lucru!
REŞIŢA – Ca în fiecare an, și în 2020 Direcția Silvică din Caraș-Severin și-a propus recoltarea și punerea pe piață a unei palete largi de plante medicinale provenind din fondul forestier administrat sau achiziționate de la culegători ocazionali, sortimentele puse pe piață fiind în cea mai mare parte contractate la această dată cu procesatori din România!
ADVERTORIAL. USR și PLUS au fost construite de oameni care la peste 25 de ani de la Revoluția din 1989 au văzut cum speranțele și năzuințele lor au fost înșelate de politicieni, cum promisiunile unei vieți mai bune s-au transformat aproape de fiecare dată în dezamăgiri, cum corupția și incompetența au pus stăpânire pe țară, în fiecare comunitate, în administrație, în școli sau spitale!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca primul meci pe noul gazon din Valea Domanului, vineri, de la ora 11, cu Pandurii Târgu Jiu!
ZĂGUJENI – Pompierii cărăşeni caută în râul Timiş, la această oră, un băiat de 17 ani, de la Centrul de Plasament din Zăgujeni. Daniel Brădeanu a plecat la scăldat cu alţi tineri şi s-a pierdut în ape, în zona unei foste balastiere! UPDATE. Trupul neînsuflețit al copilului a fost găsit în jurul orei 10 seara de scafandrii de la ISU Arad!
