CARANSEBEȘ – Imobilul va găzdui la final un centru de zi pentru persoanele vârstnice, grație unui proiect european al Primăriei…
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat consideră că mecanismul salariului minim european poate fi aplicat și în țara noastră începând din 1 ianuarie 2023!
REȘIȚA – CSM Reșița a trecut sâmbătă, 17 septembrie, și de ACS Progresul Pecica, cu scorul de 3-1, în etapa a IV-a a Ligii 3, Seria a VIII-a!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Asta gândește antrenorul Cheregi, având în vedere începutul foarte bun de sezon pe care-l are echipa din Valea Domanului!
PONEASCA – Asta susţin reprezentanţii Poliţiei Caraș-Severin vizavi de zvonurile că bărbatul, pe care îl ştiu mii de oameni că îşi petrecea zilele în apropierea Cascadei Bigăr, ar fi fost ucis într-un accident, iar făptuitorul ar fi fugit de la locul faptei!
CARAŞ-SEVERIN – Iabalcea a găzduit recent prima ediţie a unui eveniment deosebit, mai exact un obicei pe care oamenii din această localitate îl obișnuiau să-l facă şi în trecut: claca la cosit. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Uniunii Croaților din România, dar și prin implicarea locuitorilor de orice vârstă de etnie croată!
CARAȘ-SEVERIN – Autoritatea de frontieră de vest informează că a reuşit să reţină doi urmăriţi internaţional, ambii din Caraş-Severin, care erau căutaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt pe teritoriul Franţei!
CARAŞ-SEVERIN – După ce am semnalat vineri primul caz, după patru săptămâni de liniște, în care Caraş-Severinul nu a mai raportat îmbolnăviri, numărul cazurilor începe iar să crească!
REŞIŢA – Asta scriu cei de la AquaCaraş pe propria pagină de internet, după ce s-au văzut nevoiţi să intervină pentru remedierea unei noi avarii apărute la reţeaua de distribuţie a apei. Iar pentru asta, în 1 iulie, AquaCaraş a programat întreruperea furnizării apei potabile între orele 12.00 şi 16.00, pe strada Dealu’ Mare!
CARANSEBEȘ – Este declarația primarului Felix Borcean și unul din motivele pentru care Primăria nu a mai sprijinit financiar lucrările la ambulatoriu în ultimele luni!
REŞIŢA – Dacă lucrurile vor merge bine pentru francezii de la Ceetrus, lucrările estimate că vor începe în primăvara viitoare s-ar putea finaliza în 16-18 luni!
REȘIȚA – Înotătorii masters de la Clubul Sportiv de Înot Reșița 07 au participat la Campionatul Național de vară al Ungariei, concurs care s-a desfășurat la Gyula. La competiția desfășurată în perioada 26-28 iunie, într-un bazin olimpic descoperit (50 m), au participat 259 înotători, reprezentând 47 cluburi din 4 țări: România, Serbia, Slovacia și Ungaria!
CARAŞ-SEVERIN – Aleşii judeţului s-au întrunit marţi, în şedinţa ordinară aferentă lunii iunie, şi au decis alocarea unei sume de 350.000 de lei pentru intervenţii de primă urgenţă, necesare pentru înlăturarea efectelor produse de calamităţi pe drumurile judeţene. De asemenea, au fost aprobate şi stimulentele de risc pentru personalul medical!
REŞIŢA – Deşi spera ca documentele necesare pentru domeniul schiabil Semenic – Crivaia să ajungă pe masa Guvernului mai repede, Popa spune că mai sunt necesare câteva aprobări!
CARAŞ-SEVERIN – Cunoscutul rapsod popular Ştefan Isac a lăsat, pentru o vreme, microfonul deoparte şi s-a aşezat la masa de scris, în faţa calculatorului. A publicat, în ultimii ani, mai multe cărţi, ultima dintre acestea, „Ştefan Isac – Omul şi Artistul”, ieşind de sub tipar la începutul lunii iunie!
REȘIȚA – Fotbaliștii de la CSM Reșița se vor reuni miercuri, 1 iulie, de la ora 16:00, la stadionul din Valea Domanului!





