REȘIȚA – Potrivit administraţiei reşiţene, din discuţiile cu constructorul, acesta promitea că va încerca să urgenteze lucrările, urmând să finalizeze…
REȘIȚA – Andrada Dință și Denisa Pintiliciuc sunt cele două mici luptătoare de la Reșița care au participat recent la o acțiune de căutare de talente, organizată de Federația Română de Lupte la București!
CARAŞ-SEVERIN – Primarul Boambeş vrea să dea o destinaţie apei calde ce izvorăşte de la mare adâncime în comuna Constantin Daicoviciu. Administraţia locală are în intenţie amenajarea unui ştrand cu două bazine de înot!
CARAŞ-SEVERIN – Administraţia Bazinală de Apă Banat a demarat o acţiune de igienizare a mai multor râuri din vestul ţării, mai exact în judeţele Caraş-Severin şi Timiş, şi anume pe canalul Bega, și râurile Timiş, Bârzava, Sebeş şi Cerna, în vederea îndepărtării depozitelor necontrolate de deşeuri apărute pe maluri!
REŞIŢA – Teatrul privat DA, condus de Dan Mirea, în parteneriat cu Primăria Reşiţa organizează în data de 16 aprilie…
CARAŞ-SEVERIN – Asta am putut desprinde din cuvintele prefectului Cristian Gâfu, în cadrul unei conferinţe de presă care a făcut lumină în cazul suspendării conducerilor Direcţiei de Sănătate Publică şi a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
MOLDOVA NOUĂ – Păgubita nu știa exact dacă și-a pierdut portofelul sau dacă acesta i-a fost furat, însă a apelat la polițiști. Astfel, povestea a avut un final fericit!
BĂILE HERCULANE – La evenimentul din perioada 3-7 iulie, regalul folcloric a fost completat de multe noutăți!
REȘIȚA – Anunțul a fost făcut de directorul CSM Reșița, Cristi Bobar, potrivit căruia Adrian Acea își va alege staff-ul cu care va lucra, dar și antrenorul, care va fi prezentat săptămâna viitoare!
MOLDOVA NOUĂ – Din multitudinea de proiecte aflate în diverse stadii, Consiliul Local Moldova Nouă a decis să renunţe la două dintre ele. Motivul? Sursele de finanţare!
REŞIŢA – După ce pândesc cine şi cum este acasă, diverşi indivizi profită de slăbiciunea celor rămaşi în locuințe, cerându-le bani pentru o dezinsecţie pe care n-o fac niciodată!
CARAŞ-SEVERIN – În declaraţia politică adresată Parlamentului, deputatul liberal Dumitru Rujan consideră că trebuie lăsate deoparte culorile politice pentru adoptarea PNRR!
REŞIŢA – Dacă e să ne uităm la discuţiile de pe reţelele de socializare, avem doar străzi neasfaltate, pline de gropi şi bălţi, de praf, de buruieni, nu prea avem trotuare, iar primăria uită ani buni anumite zone pe care oamenii au ajuns să le creadă… „blestemate“!
CARAȘ-SEVERIN – Ministerul de Interne a limitat declinul Dacia în 2020, achiziţiile publice realizate de statul român în 2020 salvând uzina pe piaţa internă. Dacă valoarea vânzărilor la export a urcat spre 30% din cauza pandemiei, pe piaţa internă nu a atins nici 5%!
REȘIȚA – ACS Banat Girls Reșița a câștigat miercuri, 26 mai, cu scorul de 6-2, partida cu ACS Fotbal Feminin Baia Mare. În urma acestui rezultat formația pregătită de Daniel Amariei s-a salvat de la retrogradare, fiind pe locul 4 în în play-out și la 6 puncte în fața echipei Carmen București, cea care va juca barajul pentru menținerea în Liga 1!
CARANSEBEŞ – Aleșii locali caransebeșeni au aprobat o majorare a capitalului social al operatorului de salubritate și transport cu 950 de mii de lei, bani cu care, potrivit administratorului societății, Mihai Minea, se vor achita unele din datoriile care aproape că au pus firma pe butuci!
CARANSEBEȘ – Autorităţile au pus punct scandalului izbucnit marţi, 25 mai, în centrul Caransebeşului!
CARAȘ-SEVERIN – Cu ocazia inaugurării bazei sportive și a parcului central din comună, sâmbătă, 5 iunie, de la ora 12, primarul Brian Filimon și Primăria Măureni organizează „Duelul vedetelor”, la fotbal!
REȘIȚA – Sportivii pregătiți de antrenorul Zoltan Lipan au reușit să câștige cinci medalii la Campionatul Național de karate, ediția 2021!
