DOCLIN – Dănuț Oană respinge acuzațiile de influență politică și susține că profesorul a tratat superficial evaluarea planului managerial. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Doclin, Corina Oancea, explică punctajele celor cinci evaluatori, în timp ce metodologia prevede și o excepție de la regula celor doi profesori titulari, dar impune ca membrii comisiei să aibă studii superioare!
Disputa privind concursul pentru ocuparea funcției de director al Școlii Gimnaziale Tirol continuă. După ce profesorul Dănuț Ionel Popovici a reclamat posibile nereguli în componența comisiei de evaluare și a invocat suspiciuni privind o posibilă influență politică, primarul comunei Doclin, Dănuț Oană, a venit cu un răspuns public. Edilul, care a făcut parte din comisia de evaluare a planului managerial, respinge acuzațiile și susține că evaluarea a fost corectă, ba chiar că profesorul ar fi fost „ajutat, ușor supraapreciat“.
„Am evaluat lucrarea pe baza baremului de corectare prevăzut de metodologie. Am aplicat o notare corectă și obiectivă a acesteia. Notele primite de către candidat de la membrii comisiei de evaluare sunt în concordanță cu conținutul lucrării, prevederile legale, dar și cu principiile unei evaluări corecte și transparente. Diferențele de punctaj sunt legale, permise și reflectă realitatea de fapt.“, a transmis Dănuț Oană.
„A fost ajutat, ușor supraapreciat!“
Primarul susține că profesorul poate face public planul managerial pentru ca acesta să fie analizat și de alte persoane, însă precizează că membrii comisiei nu pot divulga informații despre lucrare. „Dacă consideră că a fost defavorizat, deși eu, în continuare, subliniez că a fost ajutat, ușor supraapreciat, o poate face publică și atunci lucrurile se vor limpezi de la sine.“, a afirmat edilul.
Oană consideră că notele mai mari obținute de Popovici la evaluarea planurilor manageriale pentru celelalte două funcții de conducere pentru care a candidat nu demonstrează că evaluarea de la Tirol ar fi fost incorectă. „Posibil au fost mai temeinic pregătite acele lucrări. Fiind multe și foarte diferite, este posibil să fi intervenit anumiți factori care au contribuit la scăderea calității lucrării.“, a explicat primarul.
Acesta a mai amintit că, în urmă cu cinci ani, la un alt concurs pentru funcția de director, Popovici ar fi candidat pentru conducerea a două unități de învățământ, promovând la una și fiind respins la cealaltă, tot la această probă, potrivit amintirilor sale.
Cum s-a ajuns la nota 5,86
Pentru a clarifica punctajele și etapele concursului, Corina Oancea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Doclin, a explicat modul în care a fost calculată nota care l-a eliminat pe Popovici. Potrivit acesteia, la prima probă, cea de evaluare a competențelor personale, candidatul avea nevoie de minimum 6 și a obținut 6,50. La proba scrisă, care a vizat cunoștințele de management și legislație școlară, pragul era de 7, iar profesorul a obținut 9,50.
Următoarea etapă a fost evaluarea administrativă a proiectului planului managerial. Aici, candidatul avea nevoie de minimum 7 pentru a continua concursul, însă cele cinci note acordate de membrii comisiei au fost 7,10, 7,20, 5,20, 5,00 și 4,80. Media aritmetică a acestora a fost 5,86, sub pragul eliminatoriu. „La cea de-a treia avea nevoie de 7, a luat 5,86, notă făcută din media aritmetică a cinci note: 7,1; 7,2; 5,2; 5 și 4,8. Media aritmetică este 5,86 pe acolo. Și a picat. Îi trebuia 7.“, a explicat Corina Oancea.
Profesorul nu a mai ajuns la etapa următoare a interviului, care presupunea evaluarea competențelor digitale, a capacităților personale, a rezolvării unor situații-problemă și a susținerii planului managerial.
Potrivit metodologiei, nota finală a concursului se calculează pe baza notelor de la proba 2 și 4, adică cunoștințele de management și legislație școlară și evaluarea competențelor digitale. Probele eliminatorii trebuie însă promovate pentru ca un candidat să poată continua. Prin urmare, nota de 9,50 la scris nu putea compensa nota de 5,86 obținută la evaluarea administrativă a planului managerial.
Ce prevede metodologia despre profesorii din comisie
Una dintre acuzațiile importante formulate de Popovici a vizat componența comisiei de evaluare. Profesorul a susținut că doi dintre reprezentanții unității de învățământ nu ar fi îndeplinit condițiile necesare, întrucât metodologia prevede desemnarea a două cadre didactice titulare.
Documentul normativ aplicabil concursului, la articolul 4, alineatul (4), prevede într-adevăr că cei doi reprezentanți ai unității de învățământ trebuie aleși dintre cadrele didactice titulare, prin vot secret al consiliului profesoral. Există însă și o excepție: în cazul unităților de învățământ unice la nivelul unității administrativ-teritoriale, dacă nu pot fi desemnați doi profesori titulari, pot face parte din comisie și cadre didactice cu contract de muncă pe perioadă determinată, cu norma de bază în acea unitate.
Cu alte cuvinte, simplul fapt că un profesor este suplinitor sau are contract pe perioadă determinată nu demonstrează automat că numirea sa este nelegală. Pentru aplicarea excepției trebuie însă îndeplinite condițiile prevăzute de metodologie.
Primarul respinge acuzațiile de influență politică
În răspunsul său, Dănuț Oană respinge și suspiciunile privind o posibilă influență politică asupra evaluării, susținând că apartenența sa politică nu are nicio legătură cu rezultatul concursului. „În ceea ce privește apartenența mea politică, nu are nicio legătură cu această situație sau cu culoarea politică a celor care conduc instituțiile de pe raza comunei Doclin.“, a transmis edilul.
Acesta invocă cele opt mandate de primar și colaborarea cu directorii școlilor din comună, indiferent de apartenența lor politică. „Fondurile alocate ca buget complementar au fost întotdeauna generoase, pentru că am pus în prim-plan binele elevilor. Ei sunt cei mai importanți, nu culoarea politică a directorului.“, a mai declarat Oană. Primarul a precizat că numirea directorului școlii sau modalitatea prin care acesta ajunge în funcție țin de competența altor instituții, nu de atribuțiile sale.
„A tratat-o într-un mod extrem de superficial!“
În finalul răspunsului, Dănuț Oană pune sub semnul întrebării modul în care Popovici ar fi pregătit planul managerial, pe care îl consideră esențial pentru un candidat care dorește să conducă o unitate de învățământ. „După opinia mea, această probă era cea mai importantă. Ea trebuia privită de către candidați cu maximă seriozitate, acordându-i-se importanța cuvenită. Domnul Popovici nu a procedat deloc așa. A tratat-o într-un mod extrem de superficial, lipsit de importanță, deși directorul școlii este managerul acesteia, iar planul managerial era, de fapt, «lucrarea de licență» a întregului examen.“, a afirmat primarul.
Oană își încheie mesajul reiterând că evaluarea a fost corectă, obiectivă și fără influențe politice, insistând ca profesorul să își publice planul managerial pentru ca acesta să poată fi analizat și de public.
JCS-Denis Dutca
