CARANSEBEȘ – Incendiul a izbucnit aseară la un depozit de anvelope din cartierul Pipirig, situat vizavi de Liceul Decebal și în apropierea blocurilor din zona centrelor comerciale. Flăcări uriașe și o coloană densă de fum negru au putut fi observate de la mare distanță!
Pentru stingerea incendiului, au fost mobilizate patru autospeciale de stingere și un echipaj de prim-ajutor, intervenind pompierii militari din Caransebeș, cu sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Oțelu Roșu. După mai multe ore de luptă cu flăcările puternice, incendiul a fost lichidat, iar urmările sunt dezastruoase.
„În urma incendiului izbucnit în municipiul Caransebeș, la un depozit de anvelope, au ars 4000 de anvelope, 800 de jante, o construcție metalică de aproximativ 300 mp, 1 anexă, 1 autoturism și 1 ATV, dar si alte bunuri depozitate pe amplasament. De asemenea, au fost afectate și 5 autoturisme aflate în proximitatea depozitului.”, este cel mai recent bilanț al celor de la ISU „Semenic”.
Potrivit salvatorilor, cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric la o priză.
JCS-A.M.
