ORAVIȚA – Un tânăr de 28 de ani s-a ales cu dosar penal pentru distrugere prin incendiere, după ce a…
REȘIȚA – Data de 31 martie este termenul limită până la care poate fi prelungit abonamentului. În caz contrar, ulterior acestei date, locurile vor fi scoase la licitație, sumele ajungând la cote impresionante!
REŞIŢA – Aceasta este suma aprobată recent de administraţia locală pentru 2713 de burse şcolare aferente primului semestru al acestui an şcolar şi alte 1878 de burse pentru semestrul al doilea!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Cu ceva timp în urmă, șase străduțe din cartierul reșițean Luncă au fost reabilitate cu fonduri europene!
CARAȘ-SEVERIN – Şi asta pentru că în țară sunt mai mult de 20 de hidrocentrale sau micro-hidrocentrale realizate peste 80% care însă stau, în loc să producă și să furnizeze megawați în sistemul energetic național. Inclusiv în Caraș-Severin sunt asemenea hidrocentrale, care mai au nevoie de foarte puțin pentru a fi finalizate și a putea furniza energie verde!
CARAȘ-SEVERIN – Cinci agenți din cei 75 verificați au ieșit cu grade alcoolice la etilotest, iar alți 15 nu-și purtau uniforma la serviciu!
REŞIŢA – Asistenţa medicală pentru reşiţeni va fi asigurată în perioada sărbătorilor de către Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, care va lucra la foc continuu pentru a suplini şi tratamentele ambulatorii.
REŞIŢA – Pentru un judeţ sărac şi neînsemnat din punct de vedere economic, cum este Caraş-Severin, a avea un ministru plecat de aici reprezintă un motiv de mândrie.
REŞIŢA – Chiar dacă în prim-plan sunt vaccinările de sezon, cele contra gripei, rămâne în actualitate şi necesitatea vaccinării împotriva rujeolei, pe fondul creşterii numărului de îmbolnăviri.
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit reprezentantului Guvernului în Caraş-Severin, judeţul mai are nevoie de 53 de microbuze şi trei autobuze pentru transportul elevilor între şcoală şi casă.
REŞIŢA – Calvarul locuitorilor din cartierul Driglovăţ s-a încheiat înaintea sărbătorilor de iarnă şi oamenii pot circula fără a mai fi nevoiţi să facă turism off-road prin Doman.
REŞIŢA – Municipalitatea a primit o primă plângere vizavi de interdicţia, din ianuarie 2022, a caselor de pariuri pe coloana vertebrală a urbei.
REȘIȚA – În buluceala egoistă din magazine, malluri şi în lupta înverşunată soldată cu victoria cârnaţilor şi sarmalelor, românii uită de adevărata bucurie a Naşterii Domnului.
REŞIŢA – Un gest umanitar, făcut de oameni de suflet din localitatea Würzburg – Germania, a fost extrem de binevenit pentru două din secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, respectiv Ortopedie şi Chirurgie.
ZORLENŢU MARE – Cele bune să se adune, cele rele să se spele! Primarul comunei Zorlenţu Mare apreciază că, în 2019, comuna pe care o conduce a făcut paşi importanţi spre modernizare şi normalizare.