Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – Un accident s-a produs la Moldova Nouă, între un autoturism şi un tractor, în urma căruia maşina a fost făcută praf, iar tractorul a fost proiectat pe câmp, la zeci de metri distanţă de locul impactului. Deşi accidentul ar fi putut avea urmări deosebit de grave, potrivit salvatorilor, s-a soldat cu pagube materiale şi răni uşoare!

„Au intervenit de urgenţă un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere din cadrul Secţiei de Pompieri Moldova Nouă şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. În autoturism se aflau două persoane. Una dintre ele, cu răni uşoare, în stare conştientă, a fost preluată de SAJ şi transportată la spital. Cea de-a doua persoană din autoturism, având doar zgârieturi pe suprafaţa corpului, a refuzat să fie transportată la spital. Conducătorul tractorului a refuzat acordarea de îngrijiri medicale, refuzând şi el transportarea la spital. Alte victime nu au fost înregistrate. În urma impactului, tractorul a fost aruncat câteva zeci de metri în câmp“, informează ISU „Semenic“.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu