Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a învins vineri, 17 martie, în deplasare, cu scorul de 2-0, CS Avântul Periam, în penultima etapă a Seriei a VII-a a Ligii 3! Mensah (min. 63) și Rimovecz (min. 76) au fost autorii reușitelor echipei antrenate de Cheregi, care a acumulat astfel 39 de puncte. Lipova a remizat la Buziaș, 1-1, și rămâne pe poziția secundă, la trei puncte în spatele Reșiței!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

VEST – Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj, Alexandru Mesian, a plecat în Casă Tatălui ceresc, căruia i-a slujit cu timp și fără de timp întreaga viață. Plecarea Preasfinției Sale aduce multă întristare în sufletele noastre, dar cuvintele Mântuitorului Isus Cristos vin ca să ne întărească în credință: „Amin, amin, zic vouă. Cel ce crede în Mine, chiar dacă ar muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac.” ( Ioan 11, 25-26)!

REȘIȚA – În urma deciziei juriului, prin Fondul Ştiinţescu, la Reşiţa vor fi finanţate 8 din cele 13 proiecte depuse în cadrul primei ediţii a programului! Fondul Ştiinţescu finanţează proiecte educaţionale pentru copii, începând cu cei de grădiniţă şi terminând cu cei de liceu, un mod prin care ştiinţa devine astfel mult mai atractivă!

CARAȘ-SEVERIN – Cu prilejul votării unui proiect de lege care aduce îmbunătățiri distribuirii taloanelor pensionarilor militari, deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan, în calitate de secretar al Comisiei pentru apărare, a subliniat că își dorește simplificarea și îmbunătățirea serviciilor oferite celor care ne-au apărat și ne apără!

REȘIȚA – Lucrările de modernizare la baza sportivă din Valea Domanului au continuat chiar dacă a fost vacanță. Instalația electrică a stadionului a fost refăcută, iar vestiarele și camerele jucătorilor au fost renovate. Președintele Cristi Bobar mai are în plan modernizarea sălii de forță și a întregului hotel din incinta bazei sportive!

CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a discutat cu medicii și asistenții din cabinetele școlare pentru a se implica în faza a doua a campaniei de vaccinare. Potrivit edilului, se va apela în plus și la medicii de familie din Caransebeș și personalul acestora, evident contra cost, programul fiind de luni până duminică între orele 8-20!

REŞIŢA – Aproximativ 70 de sindicalişti din Caraş-Severin, afiliaţi Federaţiei SANITAS din România, au pichetat marţi Prefectura timp de o oră. Protestul a fost organizat la nivel naţional, între orele 12.00 – 13.00, din cauza refuzului Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială!

CARAŞ-SEVERIN – Impresionanta cantitate, în valoare de aproximativ 14.500 de lei, a fost indisponibilizată de poliţiştii cărăşeni, în cadrul acţiunii naţionale „Foc de Artificii“. Vestea cea bună, dată de oamenii legii, este că, din fericire, în perioada sărbătorilor de iarnă, în judeţul nostru nu au fost înregistrate evenimente negative ca urmare a folosirii fără drept a materialelor pirotehnice!