Ecourile politice ale unei sentinţe istorice pentru Moldova Nouă - Caon.ro
Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În urma soluţiei ÎCCJ de la Bucureşti la recursul BEC din procesul cu Adrian Torma și PSD Caraș-Severin, vestea că acesta a pierdut definitiv a dus la câteva reacții ale politicienilor cărăşeni, mai ales din partea adversarilor, de acum, fostului edil de la Moldova Nouă!

Odiseea alegerilor locale de la Moldova Nouă a luat sfârşit odată cu pronunţarea sentinţei definitive, prin care fostului edil, Adrian Torma, deşi câştigător în prima fază a fotoliului de primar, i s-a interzis să mai participe la noua rundă de alegeri, care se vor organiza cât de curând. S-a scris, practic, o nouă pagină în istoria alegerilor locale şi, probabil, această sentinţă va schimba destinele oraşului din Clisura Dunării, însă nimeni nu poate anticipa dacă în bine sau în rău.

Nici acum nu se ştie care a fost rolul acelui intervenient din proces, e vorba de cetăţeanul Damian Cristian Iuliu, cert este că el a reuşit să schimbe rezultatul unor alegeri. Asta în contextul în care, totuşi, chiar ţinând cont de acuzaţia potrivit căreia Torma ar fi fraudat alegerile şi ar fi „scos“ câteva voturi în plus, diferenţa faţă de contracandidatul său, Ion Chisăliţă, a fost de 106 voturi.

Dacă ne întoarcem la începuturile de primar ale lui Torma, acesta nu o dată a vrut să renunţe la funcţie, intenţionând să demisioneze. Se pare că proiectele „l-au prins şi l-au aprins“, aşa că a recidivat cu o noua candidatură, din dorinţa de a continua proiectele începute, aşa cum a declarat înainte de alegeri.

Gânduri de toate felurile

Ecourile sentinţei pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Bucureşti vor mai ţine, unii jubilând, alţii solidarizând amical sau în spirit de echipă cu perdantul.

Alianța USR PLUS, care a semnalat ilegalitățile şi a contestat candidatura primarului PSD din Moldova Nouă, depunând o sesizare în acest sens, a comentat soluţia ICCJ: „Prin decizia de azi (miercuri, 13 ianuarie – n.r.) se poate spune că justiția a fost repusă în drepturi la Moldova Nouă, însă doar în parte. În continuare ar trebui ca persoanele care au pus interesele de partid deasupra legii să răspundă pentru faptele lor“. Asta după ce a reamintit că reprezentantul USR PLUS în BEC a fost înjurat, agresat, jignit și amenințat constant în sediul instituției, după ce a refuzat să voteze pentru validarea candidaturii PSD în urma unui apel telefonic al primarului.

Contracandidatul lui Torma, Ion Chisăliţă, s-a adresat direct locuitorilor oraşului Moldova Nouă: „Am evitat să vorbesc despre acest subiect, dar întotdeauna am avut încredere că, până la urmă, adevărul va ieşi la lumină, ceea ce s-a şi întâmplat. Din păcate, constat cu amărăciune, că sunt încă foarte mulţi cei care îl martirizează pe fostul primar, drept pentru care le spun tuturor, încă o dată (…) că pentru tot ce s-a întâmplat în ultimele luni vina exclusivă îi aparţine lui Adrian Torma. El este cel care, în total dispreţ faţă de legile acestei ţări, a considerat că «merge şi aşa». Dacă documentele prevăzute de lege ar fi fost întocmite corect şi ar fi fost depuse în termen, toată această situaţie ar fi fost evitată“.

Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, îşi exprimă, în schimb, amărăciunea pentru eşecul democraţiei de la Moldova Nouă, fiind solidar cu fostul edil: „Într-un fel, pentru mine ai fost un cap de pod în județul nostru în lupta cu «drăgălașele» animale de care aminteai cu năduful caracteristic ție. Ne va lipsi spiritul tău de luptător, dârzenia ta, umorul, ironia, dar, pe de altă parte, așteptăm să te reinventezi și să revii în prim-planul administrativ al județului, unde rămâne un gol mai mare decât pare la prima vedere. Toate atuurile sunt de partea ta și mulți dintre noi te prețuim la adevărata-ți valoare, dar poate unii nu se pot exprima sau încă se tem. Dar va veni vremea ta. Sau va reveni!“.

De asemenea, deputatul PSD de Caraş-Severin, Marius Damian, unul din puținii colegi social-democrați cu funcție care a avut o declarație publică pe această temă, l-a felicitat pe Torma pentru tot ce a reuşit să realizeze în oraşul din Clisura Dunării, acolo unde s-a scris o pagină atipică în istoria alegerilor locale.

JCS-Alexandra Gorghiu