REŞIŢA – Aflat la prima ediție, FAUR (Festivalul de Artă Urbană Reșița) implementează ideea regenerării urbane prin intermediul artei stradale,…
CARAŞ-SEVERIN – 30 de voluntari au muncit cot la cot cu echipa Asociaţiei Locus pentru ca malul Cernei să fie redat turiştilor şi comunităţii!
CARANSEBEȘ – Un BMW albastru s-a înfipt, joi seară, într-un stâlp de pe marginea drumului, pe Calea Severinului, din municipiul Caransebeș, oferind un spectacol neobișnuit trecătorilor!
REŞIŢA – În unele şcoli şi grădiniţe, copiii vor fi cu toţii în bănci. În altele se va învăţa prin rotaţie, însă niciuna nu va derula procese educaţionale în mod exclusiv online. Municipalitatea pune la dispoziţie măşti, dezinfectanţi şi suportă costurile testării personalului din unităţi!
REŞIŢA – Ţinând cont că în 14 septembrie va începe şcoala în municipiu, Transport Urban Reşiţa ne asigură că revine…
REŞIŢA – Fostul premier îl susţine pe actualul preşedinte CJ, Silviu Hurduzeu, pentru un nou mandat la conducerea judeţului, considerând că acesta ştie să facă bine oamenilor în stilul lui!
CARAŞ-SEVERIN – Atât şeful ecologiştilor cărăşeni, cât şi preşedintele naţional sunt convinşi de rezultatele bune pe care le va scoate…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa i-a făcut o ofertă lui Călin Cheregi să se întoarcă la club și să ocupe o funcție în cadrul Centrului de copii și juniori din Valea Domanului!
LUPAC – AFC Voința Lupac va juca sâmbătă, 26 august, de la ora 18, acasă, cu Universitatea Craiova 2, primul meci oficial din acest sezon al Ligii 3!
CARAŞ-SEVERIN – Deși trăim în era vitezei și a schimbărilor continue, în ARTROM tradiția și inovația pot coexista și chiar colabora. Prețuim rădăcinile noastre, dar în același timp privim către viitor cu inima deschisă!
CARANSEBEŞ – Un accident rutier grav a avut loc în urmă cu câteva minute pe Centura Caransebesului, în urma unui impact violent între un autoturism si un autotren. Din primele informaţii se pare că au fost trei victime încarcerate!
BĂILE HERCULANE – Patru ore de căutări, plus cinci ore de coborâre, atât le-a trebuit salvatorilor montani să scoată la liman doi turişti care s-au aventurat fără echipamente corespunzătoare, în afara traseelor marcate!
REȘIȚA – Handbalistele de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” încep primele meciuri oficiale, la sfârșitul acestei săptămâni!
CARAȘ-SEVERIN – Serviciul de emitere a rovinietelor și peajului va funcționa cu intermitențe sâmbătă, 18 septembrie, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere!
ANINA – O faptă reprobabilă a unui cetăţean din Anina a stârnit oprobriul comunităţii din fostul oraş minier. Fapta s-a petrecut zilele trecute, fiind vorba despre furtul unor bucăţi de pavaj de pe domeniul public, pe strada Celnic, unde se efectuau încă lucrări!
BĂILE HERCULANE – În această dimineaţă, prin 112, a fost raportată căderea unui copac pe firele de curent, în staţiunea Băile Herculane. În zonă s-a circulat pe un singur sens de mers, la faţa locului acţionând pompieri militari din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane, cei de la Enel şi de la Poliţie!
CARAŞ-SEVERIN – Mâine, 18 septembrie 2021, începând cu ora 10, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, în baza parteneriatului încheiat între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Garda Națională de Mediu şi Asociatia LET’S DO IT, ROMÂNIA!, desfăşoară la nivel naţional acţiunea de ecologizare ,,Ziua Naţională de Curăţenie”!
CARAŞ-SEVERIN – În opinia lui Ludovic Orban, da, „se poate regăsi întru-un viitor guvern, pentru că am făcut echipă foarte bună şi se bucură de o încredere mare la nivel naţional“!
VALEA ALMĂJULUI – Asociația Acasă în Banat şi Primăria Eftimie Murgu inaugurează duminică, 19 septembrie 2021, de la ora 11, Traseul morilor de la Rudăria. Traseul a fost realizat prin munca voluntarilor și cuprinde toate cele 22 de mori din localitate, care vor putea fi vizitate de acum înainte și de turiști!
MOLDOVA NOUĂ – Deşi nu este adeptul înstrăinării resurselor româneşti, şeful judeţului, Romeo Dunca, crede că şansa de salvare a Moldomin e puternica firmă din Turcia care a achiziţionat anul acesta mina de cupru!


