Caraş-Severin, Romania

FOROTIC – Locuitorii acestei comune încep să observe că s-au făcut deja multe lucruri cu folos de când l-au ales primar pe tânărul Alexandru Sporea!

La aproape un an de la alegerile locale, oamenii încep să simtă schimbarea şi sunt mulţumiţi de interesul pe care îl demonstrează zi de zi edilul comunei pentru binele lor. Unii chiar spun că pentru ceea ce face pentru ei s-a ales cu mandat pe viaţă. Într-adevăr, ceea ce doar a propus când a venit la în fruntea administraţiei locale, începe acum să se concretizeze. Unele proiecte sunt în lucru, altele depuse la CNI, în curând va fi abordat şi programul naţional de investiţii „Anghel Saligny“, fiindcă primarul Alexandru Sporea e ambiţios şi pus pe fapte mari, astfel încât la încheierea mandatului oamenii să nu fie dezamăgiţi că l-au ales.

De pildă, recent au fost achiziţionate nişte utilaje, de care pot beneficia inclusiv localnicii: „Când am ajuns în administraţie, era în dotare un tractor nou, nefolosit. Am făcut tot posibilul să luăm nişte utilaje, să-l putem folosi. Eu am zis că e foarte important pentru noi, în viitorul apropiat, să avem minim 2 – 3 muncitori. Pentru muncitori o să avem de lucru atât cu tractorul, cât şi cu buldoexcavatorul. Buldoexcavatorul o să-l achiziţionăm din GAL (Grupul de Acţiune Locală), avem proiectul depus deja şi costă 99.500 de euro, asta în loc să facem piaţă, oamenii au fost de acord. Am achiziţionat şi un tractor din fonduri proprii, din bugetul local, o remorcă în valoare de 7.600 euro, un tractoraş de tuns iarba, pentru întreţinerea parcurilor şi acostamentele drumului cu 12.000 lei, de asemenea am mai achiziţionat două tocătoare pentru vegetaţie cu 3.236 euro şi o vidanjă cu 8.700 euro, pentru că avem probleme cu apa şi canalizarea. O să găsim şi noi o formă prin care va trebui să-i ajutăm pe oameni, să extragem din fosă şi o firmă să preia dejecţiile. Marţi o să avem o şedinţă de consiliu local la căminul din Surducul Mare şi va fi o discuţie liberă pentru a ne pune de acord asupra tarifului pe care-l vom percepe pentru populaţie, pentru lucrările lor. E-adevărat, la Primăria Grădinari nu-i încasează pe oameni, dar noi nu putem să nu încasăm nimic, la privat tariful fiind de aproximativ 300 lei, indiferent de dimensiunea fosei“.

JCS-Alexandra Gorghiu