Două rătăcite după ciuperci - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

MUNTELE MIC – Femeile, în vârstă de 34 și 35 de ani, au fost găsite după mai multe ore de căutări de către salvamontiștii și jandarmii de pe Muntele Mic!

„Vă rog să le ajutați! Am două prietene care au plecat să culeagă ciuperci pe Muntele Mic, s-au rătăcit, nu mai au baterie la telefon, dar au reușit să-mi trimită locația”, suna apelul inițiat din municipiul Timișoara la 112, duminică, în jurul orei 15.30, prin care dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Caraş-Severin a fost anunțat că două femei în vârstă de 34, respectiv 35 de ani, s-au rătăcit în zona „Șaua Jigoriei” din masivul Muntele Mic.

Imediat au început căutările, o patrulă de jandarmi din cadrul Postului Muntele Mic și salvamontiștii deplasându-se spre locația indicată de către cele două femei.

Din cauza terenului greu accesibil, intervenția echipelor de salvare a fost îngreunată, însă s-au depus toate eforturile şi cele două persoane au fost găsite înainte de lăsarea întunericului. Cele două femei nu au necesitat îngrijiri medicale, fiind doar epuizate fizic”, au notat jandarmii cărășeni despre cazul încheiat cu bine.

JCS-L.A.