REŞIŢA – Luni, la Spitalul Județean de Urgență din Reşița a fost dotat blocul operator al Secției de Ortopedie și…
ANINA – În iunie 1773, pe actualul teritoriu al Aninei ajungeau primele familii de colonişti austrieci. Pentru „Anina 250“, administraţia locală a pregătit mai multe acţiuni dedicate acestei aniversări marcate azi, 24 iunie, de Sânziene, când oraşul îmbrăcă haine de sărbătoare!
REȘIȚA – Chiar dacă reunirea echipei va avea loc luni, conducerea a făcut deja primele două achiziții pentru noul sezon din Liga 2, care va începe în primele zile ale lunii august! Doi arădeni sunt primele transferuri făcute de rosso-neri!
REȘIȚA – Edilul liberal al Reșiței s-a întâlnit ieri cu Dominic Fritz, mai tânărul omolog de la Timișoara încercând astfel să-și pregătească mandatul pe care îl va prelua în scurt timp. Cei doi au discutat despre principia și proiecte, concluzia fiind una singură: unde există voință, există și rezultate!
CARAȘ-SEVERIN – Virusul nu l-a ocolit pe noul șef al Consiliului Județean, Romeo Dunca anunțând joi seara că testul i-a…
REȘIȚA – Secțiile de lupte de la CSȘ și CSM Reșița vor participa cu nouă sportivi la Campionatele Naţionale individuale de juniori, concurs ce se va desfășura în perioada 16-18 octombrie, la Bacău!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
VĂLIUG – Celelalte clădiri, demolate şi înlocuite cu altele care să se potrivească perfect cu clima şi ambientul!
SASCA MONTANĂ – La Sasca Montană, sunt în curs de reabilitare dispensarul medical și un cămin cultural!
REȘIȚA – Actorul pe care îl cunoaștem de la emisiunile de talente vine în această seară la Reșița cu un show în cadrul festivalului de teatru!
REŞIŢA – La prima conferinţă de la deschiderea noii stagiuni teatrale, susţinută de directorul Teatrului de Vest, Florin Gabriel Ionescu a prezentat invitaţiile la festivalurile naţionale şi internaţionale, dar şi noile premiere!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul PNL de Caraş-Severin, Dumitru Rujan, a precizat că după aprobarea Programului de Investiţii „Anghel Saligny“ se vor aloca sume substanţiale!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul PSD de Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, a făcut o declaraţie politică referitoare la efectele liberalizării pieţei de energie electrică!
REȘIȚA – Handbalistele junioare I de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița au obținut o remiză sâmbătă, 18 septembrie, scor 29-29 (16-15), în partida cu HC Universitatea FEFS Craiova, în prima etapă a campionatului național!
LUPAC – AFC Voința Lupac s-a impus sâmbătă, 18 septembrie, cu scorul de 2-1, în confruntarea cu CS Armata Aurul Brad, în etapa a IV-a a Ligii 3, Seria a VII-a. Cele trei puncte au fost aduse de Cristian Danci, care a înscris printr-un șut superb din afara careului și Andrea Săndescu, care a marcat printr-o lovitură de cap în ultimele secunde ale meciului!
CARAȘ-SEVERIN – ACS Progresul Ezeriș a câștigat sâmbătă, 18 septembrie, la limită, scor 1-0, jocul cu ACS Viitorul Șimian, în etapa a IV-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Unicul gol al meciului a fost marcat din lovitură de la 11 metri de către Rafael Hrudei, penalty-ul fiind obținut de Călin!
REȘIȚA – CSM Reșița a terminat la egalitate sâmbătă, 25 septembrie, scor 34-34, jocul cu SCM Politehnica Timișoara II, în prima etapă a Diviziei A, Seria C. Lipsa de experiență a elevilor lui Radu Bote și-a spus cuvântul, având în vedere faptul că tinerii rosso-neri au condus la pauza meciului cu trei goluri, însă jocul s-a încheiat la egalitate!
REȘIȚA – Fotbaliștii juniori de la ACS Mundo Reșița au debutat sâmbătă, 18 septembrie, în Liga a IV-a de seniori! Chiar dacă AS Recolta Rafnic a câștigat cu scorul de 11-2, tinerii jucători de la Mundo au reușit să lase o impresie bună, având în vedere că pentru unii dintre ei acesta a fost primul meci oficial la seniori!
CARAȘ-SEVERIN – Guvernul a lansat în dezbatere publică proiectul privind aceste exproprieri, persoanele fizice sau juridice interesate putând transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ până în 27 septembrie!
CARANSEBEȘ – Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) adaugă că a pregătit și el vreo 3-4 dosare pentru a le înainta către instituțiile abilitate. Adrian Dumbravă și-a motivat gestul prin faptul că nu-și poate asuma ceea ce au făcut cei care au fost înaintea lui la conducerea spitalului și nu se sfiește să vorbească de fapte de corupție!
