Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Deși sunt și unii, nu puțini, care spun că de trenul cu hidrogen Reșița – Timișoara este interesat doar primarul Nelu Popa, cei din Timiș nearătând o prea mare preocupare pentru acest proiect, iată că semne bune vin și dinspre județul vecin!

În weekend, președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a făcut câteva declarații interesante despre preocupările autorităților timișene cu privire la proiectele regionale în domeniul transportului feroviar. La loc de cinste între aceste obiective ambițioase, așa cum le numește Nica, se regăsește și înființarea unei linii de tram-train cu hidrogen Timișoara – Reșița. Iar pentru a transforma acest proiect regional în realitate, șeful de la Timiș spune că e nevoie de fonduri suplimentare din partea UE, rezervarea unui procentaj minim pentru nevoile autorităților locale și regionale, precum și măsuri de sprijin.

„Mă refer la sprijinirea armonizării legislației și adaptarea condițiilor de accesare a fondurilor europene la realitățile teritoriale (birocrația excesivă, neconcordanțele și neclaritățile legislative constituie piedici pentru realizarea liniei tram-train Timișoara-Reșița), precum și la acordarea de consultanță și asistență tehnică din partea Comisiei Europene autorităților locale și regionale (pentru proiectul tram-train avem nevoie de o persoană de contact din partea Comisiei Europene care să ofere clarificări și consiliere)”, a precizat Alin Nica, transmițând aceste propuneri directorului european din cadrul Direcției de Investiții, Transport Inovativ și Sustenabil a Comisiei Europene, Herald Ruijters, cu care șeful CJ Timiș a avut un scurt dialog.

Așadar, preocupare există, rămâne să vedem dacă, cum și când se va pune în practică acest proiect de 300 de milioane de euro!

JCS-N.C.