Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Asta crede reputatul medic Paul Purea, după un mandat de consilier judeţean, referindu-se la pseudopoliticienii profitori ai unui sistem viciat, ce promovează nonvalori, impostori şi lichele! 

Paul Purea aducea în discuţie „scopul generaţiei unor politicieni pe cât de tineri pe atât de vicleni, ajunşi prea sus pe o scară a nonvalorilor“, despre care spune că „este straniu şi sterp, al ne-redescoperirii eului, nu numai al celui moral dar şi al celui biologic ereditar, inclusiv, al celui profesional performant“.

Fostul consilier judeţean spune că s-a decis greu să noteze cele câteva rânduri pe o reţea de socializare, conştient că va atrage reacţii grosolane din partea postacilor aflaţi în serviciul unor personalităţi politice sau partide, „considerate lezate de cuvintele mele (eu aş spune deconspirate). Pseudpoliticieni, în fapt profitori şi beneficiari ai unui sistem politic viciat, promovând nonvalorile, impostorii, lichelele (se înţelege, există ca peste tot, şi excepţii!). Favorizând pe cei leneşi şi «momiţi» la bani nemunciţi – la banii poporului. Cu cât minţi şi fabulezi psihiatric mai mult, cu atât eşti mai bine văzut de Sistemul Corupt, ba chiar – dureros de adevărat – de mulţi dintre alegători. Zilnic asist, citind în presă (nu în toată, în cea cumpărată!), la ultramojicii, la declaraţii perverse din partea unor lideri de partid – cu atât mai groaznic, la cei tineri! –, în sensul că ei critică şi scot la iveală tot felul (Doamne!) de nereguli şi escrocherii, considerate a fi ale altora, chiar ale «sistemului», când de fapt sunt exact ale lor, ale caracterului lor! Nu, o astfel de politică, astfel de oameni şnapani din naştere şi din educaţie, n-au ce căuta într-o etapă (încă într-una!) care se prefigurează a fi, şi a le continua pe celelalte, cele demolatoare a stării de normalitate a ţării şi bunăstării poporului!“.

Paul Purea s-a arătat dezgustat de o parte a clasei politice şi şi-a exprimat dezamăgirea pentru faptul că deşi şi-a dorit şi a pregătit o reformă sanitară, ea nu va fi luată în discuţie în forul legislativ: „Cum dracu se face că apar în politică mereu poltroni, pezevenchi şi malversaţi? Hoţi, perfizi şi borfaşi? Urăsc minciuna, ipocrizia, potlogăria atât în substanţa lor «de aluat», cât şi în toate nuanţele adăugate adjuvant. Dorinţa mea a fost dintotdeauna binele ţării, al cetăţenilor ei, cu deosebire al judeţului Caraş-Severin şi al cărăşenilor. Motivat de această dorinţă am încercat, după ce mi-am încheiat demn şi onorabil exercitarea profesiei efective (practice) de medic chirurg – în România şi în Germania –, considerând că am acumulat destulă, certă şi intensă experienţă profesională (în Germania am condus două clinici universitare, de chirurgie), am încercat să-mi ajut, cât pot, cu adevărat concetăţenii în domeniul asistenţei sanitare (oricine ştie cât de bolnav este acest compartiment social, al nostru!), să pot implementa cu adevărat o reformă reală în Sistemul de Sănătate din România, simţită schimbare în beneficiul cetăţenilor. Or, acest lucru nu se poate face decât atunci când beneficiezi de pârghiile şi cadrul legislativ oferit de o funcţie de parlamentar. Să fii acolo unde se fac legile ţării. Să-ţi prezinţi proiectul cu statut de posibilă lege! Tu, şi nu altcineva! Din această cauză, am intrat în politică, respectiv într-un partid politic. Şi ca să-i frânezi pe mulţi în pregătita lor ripostă cu iz pecuniar, declar că, nu acum, ci încă de cinci ani am renunţat definitiv la pensiile mele din România (cea de medic şi cea de la Uniunea Scriitorilor din România), crezând că aşa pot şi eu contribui măcar cu un ban la pensiile multor năcăjiţi concetăţeni! Reforma sanitară de care vorbesc, la care am lucrat mult timp, este gata… Dar ce folos? Ea nu va ajunge (cel puţin a mea, cea de care vorbesc) niciodată să fie discutată în Parlamentul României… Păcat! Dar, asta e!… Împotriva soartei şi ipocriziei unor oameni, de cele mai multe ori nu te poţi opune!“, a conchis reputatul medic.

JCS-A.M.

6 Comments

  1. Mare adevar, ce nu-l va mai schimba decat potopul, cizma sovietica cu ciuma comunista sau cine stie ce si cand, nu vad sperante.

  2. Păi ce-ai făcut, domn doftor, te-a păcălit Ionuț? Ți-a dat țeapă așa cum doar el știe cu locul de deputat?

  3. Tot respectul pentru Dl doctor Purea pentru ce a realizat profesional ion cariera dansului , dar in afara de a spune unele lucruri pe care le stie toata lumea si de a critica la nesfarsit si fara nici o finalitate mizeriile din societatea noastra, domnia sa nu a facut absolut nimic ! Nu are rost sa isi mai bata gura de pomana, deoarece bate toba la urechea surdulu fara niciun efect , nici imediat, nici de perspectivai !Lumea e plina de filosofi de tejghea, cum se spune si de sfaturi moralizatoare !Lumea e satula de asa ceva, mai bine sa isi consume frumoasa pensie si sa se apuce de apicultura, face bine la reumatism ! Asa ca, sorry, lasa-ne in pace, Dle doctor,nu are rost ! RIEN VA PLUS, LES JEUX SONT FAITES !

  4. Pana a crezut ca apuca loc la parlament a tacut malc. Credibil era daca spunea lucrurile astea cand era consilier judetean fortand parlamentarii partidului sa duca in parlament legea facuta de el, altruist donata chiar daca nu isi lua meritele pentru ea. Acuzatiile pe care le face, sunt la modul general valabile pentru toate partidele vechi parlamendare, dar noi asteptam unele concrete eventual povestite la Parchtul DNA.

  5. Buna dimineata! Exact cum m-am asteptat si am presupus… Sa vedeti de acum inainte invective la adresa mea!

    • Nu invective, Dle doctor ! Nu este cazul, nici vorba de asa ceva ! Nu le meritati ! Doar simple si sincere cuvinte care exprima o uriasa dezamagire la adresa dumneavoastra si atat! Restul, e tacere !

Adaugă comentariu